Sari la conținut

Iată care sunt produsele care s-au scumpit cel mai mult și sunt tot mai greu de găsit în Germania

12/04/2022 07:04 - ACTUALIZAT 08/09/2023 09:24
Produse scumpe greu de găsit Germania

Produse tot mai scumpe și mai greu de găsit în Germania. Războiul din Ucraina a avut un impact asupra lanțurilor de aprovizionare din Germania, ducând la creșteri ale prețurilor și (în unele cazuri) la lipsă de alimente și băuturi populare. Iată câteva dintre produsele care sunt afectate

În condițiile în care inflația a atins un maxim de patruzeci de ani de 7,3% în martie, războiul din Ucraina continuă să aibă un efect secundar asupra prețului și disponibilității produselor pe rafturile supermarketurilor din Germania.

Pe măsură ce conflictul continuă, prețul anumitor bunuri pare să rămână ridicat, altele să crească şi mai mult, iar alte produse ajung să fie tot ma greu de găsit. Iată câteva dintre produsele care sunt afectate de criză.

Berea

Băutura preferată a națiunii pare să devină mai scumpă. Aproape toate materiile prime necesare industriei berii sunt afectate de creșterile de preț și lipsurile cauzate de războiul din Ucraina. Potrivit Focus Online, grâul, orzul, sticla, etichetele și metalul pentru capace sunt insuficiente.

Directorul executiv al Asociației Berarilor din Germania, Holger Eichele, a declarat că producătorii de bere sunt nevoiţi să majoreze prețurile, în ceea ce el a numit o situație „dramatică”.

„Costurile amenință să scape complet de sub control”, a spus el.

Cu toate acestea, Asociația Berăriilor din Germania a spus că este puțin probabil ca această criza să ducă la penurie, deoarece există peste 1.500 de berării în Germania.

Citiţi şi: Război în Ucraina: Prețul berii va crește dramatic în Germania

Uleiul de floarea soarelui

Uleiul de floarea soarelui este deosebit de popular în Germania și, conform estimărilor Companiei de Informare a Pieței Agricole (AMI), reprezintă aproximativ una din trei sticle de ulei de gătit vândute în țară.

Înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia, Germania primea o mare parte din uleiul său de floarea-soarelui din cele două țări. Dar, de la izbucnirea războiului, oferta s-a oprit, iar prețul pe piața mondială s-a dublat.

Acest lucru a făcut ca unii cumpărători să recurgă la cumpărături de panică, iar supermarketurile au fost nevoite să raționeze sticlele cu ulei de foarea soarelui.

În unele restaurante au fost scoşi cartofii prăjiți din meniuri, în timp ce alții trec la uleiuri alternative.

Cu toate acestea, întrucât Rusia a impus acum o interdicție a exportului semințelor de floarea soarelui și a rapiței până la sfârșitul lunii august, se așteaptă, de asemenea, ca şi prețul altor uleiuri să crească în viitorul apropiat.

Citiţi şi: Criză de chipsuri și cartofi prăjiți în Germania, din cauza scumpirii uleiului

Pâinea

Potrivit indicelui prețurilor de consum al Oficiului Federal de Statistică, costul pâinii a fost deja cu peste cinci procente mai mare în februarie anul acesta decât în ​​februarie 2021 și este probabil ca, în martie, prețurile să fi crescut și mai mult.

Motivul principal al creșterii este creșterea bruscă a costurilor cu energia dar şi salariile minime mai mari pe care le primesc acum vânzătorii.

Potrivit economiștilor agricoli, prețul grâului reprezintă mai puțin de zece la sută din costul unei chifle.

Citiţi şi: Fermierii din Germania avertizează: „Pâinea ar putea costa în curând zece euro!”

Pastele

Potrivit Asociației Industriei Cereale, Morăritului și Amidonului (VGMS), războiul din Ucraina are un impact masiv asupra producătorilor de paste făinoase din Germania.

Directorul general al VGMS, Peter Haarbeck, a declarat agenției de presă germană că aceste costuri crescute pentru energie, materii prime, ambalaje și logistică au un impact mare asupra producătorilor germani de paste. Şi pentru ca ei să rămână în afaceri, vor transfera la rândul lor aceste costuri către, fireşte, consumatori.

Citiţi şi: Hamsterkauf, germanii își fac provizii: experții se tem de o cursă pentru făină, carne și bere

Carnea

Prețurile ridicate ale energiei electrice, precum și creșterea costurilor cu combustibilul pentru furaje și transportul animalelor au afectat puternic industria germană a cărnii în ultimele două luni.

La începutul lunii martie, cel mai mare producător de carne din Germania, Tönnies, a anunțat că dorește să poată anula contractele dacă este necesar, în timp ce concurentul lor, Vion, a cerut o suprataxă de criză de 5,2 cenți per kilogram de carne.

Săptămâna trecută, supermarketurile Aldi și Lidl au anunțat că vor trebui să majoreze prețurile la produsele lor din carne.

Ouăle

Chiar la timp pentru Paște, mulți comercianți cu amănuntul din toată țara cresc prețul ouălor. Acest lucru se datorează parțial faptului că furajele pentru pui conțin adesea porumb sau grâu din Ucraina, care acum este mai puțin disponibil, și parțial din cauza creșterii costurilor de operare.

În afară de energie, prețurile îngrășămintelor în agricultură au crescut enorm în ultima perioadă.

Interdicția din Germania privind uciderea puilor masculi, care este în vigoare din ianuarie, joacă și ea un rol. Deoarece acum trebuie să fie crescuți și puii masculi, chiar dacă nu depun ouă.

Din februarie, ouăle sunt cu aproape douăzeci la sută mai scumpe decât erau acum un an.

Lactatele

Costul lactatelor, cum ar fi laptele, untul și brânza, a crescut de ceva vreme și, potrivit industriei, este probabil să continue să crească.

Directorul executiv al Asociației Industriei Lactatelor, Eckhard Heuser, a spus că „prețurile cresc într-o măsură pe care nu am mai experimentat-o ​​încă”. El a spus că se așteaptă ca prețurile pentru laptele UHT să urce peste un euro în lunile următoare.

Potrivit Agricultural Market Information Company, cel mai ieftin pachet de 250 de grame de unt de marcă costă în prezent 2,09 euro – cu 44% mai mult decât cu un an înainte.

Citiţi şi: Germania, după uleiul de floarea soarelui și de rapiță: Acum, untul și brânza devin tot mai scumpe

Muştarul

Condimentul popular ar putea deveni în curând semnificativ mai scump în Germania.

Potrivit asociației alimentare Kulinaria, Ucraina este unul dintre cei mai importanți furnizori de semințe de muștar. Dacă aprovizionarea nu ajunge din cauza războiului, producătorii de muștar s-ar putea confrunta cu dificultăți în a doua jumătate a anului. Ceea ce ar putea duce atât la lipsuri, cât și la creșterea prețurilor.