La șase ani de la declanșarea crizei pandemice care a zguduit lumea din temelii, toată lumea a crezut că ce a fost mai greu a trecut. Viața și-a reluat ritmul, restricțiile au dispărut, vaccinurile au fost administrate — și totuși, pentru milioane de oameni boala nu s-a terminat cu momentul în care testul a devenit negativ. Un studiu clinic amplu, coordonat de una dintre cele mai prestigioase universități italiene, aruncă o lumină nouă și profund îngrijorătoare asupra a ceea ce se întâmplă în corpul și mintea celor care au trecut prin forme severe de COVID.
60% dintre cei spitalizați prezintă și azi simptome: după ani de zile
Studiul clinic Pascnet, coordonat de Universitatea Catolică a Inimii Sacre și finanțat de Fondazione Cariplo, a analizat profilurile clinice ale peste 1.200 de pacienți cu scopul de a cartografia evoluția în timp a sindromului post-COVID, cunoscut științific drept PASC — consecințele post-acute ale infecției cu SARS-CoV-2.
Concluzia principală a cercetării este categorică: formele severe ale infecției inițiale lasă urme durabile. Dintre pacienții care au fost internați în spital în fazele acute ale pandemiei, aproximativ 60% continuă să manifeste simptome recurente și intermitente și la ani distanță de la infecție. Recuperarea completă rămâne, pentru mulți dintre ei, un obiectiv care pare că nu mai poate fi atins.
Tabloul este radical diferit pentru cei care au traversat boala acasă, fără spitalizare: doar unul din zece prezintă complicații sau tulburări de sănătate pe termen lung — un contrast care subliniază legătura directă dintre severitatea formei acute și riscul de Long COVID.
Citiți și: Panică pe internet după un document Pfizer. Ar putea vaccinul COVID-19 să provoace infecție cu hantavirus?
Vaccinarea, factorul care a schimbat dramatic evoluția bolii
Un element-cheie al analizei vizează rolul vaccinării preventive. Persoanele care au respectat schemele de vaccinare au beneficiat de o protecție imunitară solidă, care a limitat drastic severitatea simptomelor inițiale și a redus semnificativ probabilitatea de a dezvolta sindromul post-acut cronic. Această constatare consolidează importanța profilaxiei vaccinale nu doar ca măsură de protecție imediată, ci și ca instrument de prevenire a suferinței cronice pe termen lung.
Simptomele care persistă: oboseala cronică, ceața cerebrală și durerile toracice
Sindromul PASC se caracterizează printr-o variabilitate desconcertantă, care complică atât identificarea timpurie, cât și construirea unor protocoale terapeutice unitare. Pacienții descriu un spectru larg de tulburări care afectează simultan mai multe organe și sisteme. Cel mai invalidant și frecvent simptom rămâne oboseala cronică profundă — o epuizare care nu cedează nici după odihnă. La aceasta se adaugă dificultăți respiratorii marcate, dureri acute în zona toracică, palpitații și o serie de deficite neurologice și cognitive reunite sub denumirea de „ceață cerebrală”. Gestionarea unui tablou atât de complex impune un abord medical integrat, bazat pe colaborarea dintre specialiști din discipline diferite.
Presiunea asupra sistemului sanitar
Persistența sindromului la o proporție atât de semnificativă a populației nu reprezintă doar o dramă individuală, ci se traduce într-o presiune constantă asupra structurilor publice de sănătate. Profesorul Claudio Lucifora, coordonatorul științific al cercetării și cadru didactic de Economie Politică la Universitatea Catolică, a subliniat că obiectivul principal al Pascnet a fost acela de a colmata golurile profunde de cunoaștere care înconjurau această condiție.
O înțelegere mai bună a dinamicii bolii permite optimizarea îngrijirii pacienților fragili, evitând saturarea secțiilor și raționalizând utilizarea resurselor economice și umane ale sistemului de sănătate, deja puternic solicitat în anii critici ai urgenței.
Alături de problemele fizice debilitante, Long COVID aduce cu sine o povară psihologică grea care subminează profund bunăstarea emoțională a persoanelor afectate. Natura fluctuantă a simptomelor — care apar și dispar în mod imprevizibil — generează un sentiment profund de neputință, adesea însoțit de izolare socială, din cauza dificultății de a face înțeleasă suferința reală față de familie și mediul profesional.