Sari la conținut

Război în Ucraina: Prețul berii va crește dramatic în Germania

10/04/2022 10:10 - ACTUALIZAT 10/04/2022 10:11
creşte prețul berii Germania

Creşte dramatic prețul berii în Germania. Directorul executiv al Asociației Berarilor din Germania a avertizat că creșterile cauzate de războiul din Ucraina vor afecta fabricile de bere din țară în curând. Costul în creștere al gazelor, îngrășămintelor, combustibilului și materiilor prime ar putea provoca o creștere bruscă a prețului berii. 

Berarii din Germania, forțați să crească prețurile 

După doi ani de reducere a vânzărilor din cauza pandemiei, industria alimentară abia aştepta marea relaxarea a restricţiilor. Din păcate, nu mai este cazul. 

Acum, industria, la fel ca multe alte sectoare, este lovită de creșterile prețurilor în urma războiului din Ucraina. Producătorii de bere din toată țara își văd costurile crescând din cauza problemelor de aprovizionare și a costului în creștere al energiei. 

Citiţi şi >>> Germania, uleiul de gătit devine rar: restaurantele anulează ofertele de prânz – „prețul s-a dublat”

„Situaţia este dramatică pentru fabricile de bere din Germania. Vedem creșteri fără precedent de preț pentru materiile prime, ambalaje, energie și logistică”, a declarat Holger Eichele, director general al Asociației Berarilor Germani. 

„Costurile cresc vertiginos; ele amenință să scape complet de sub control. Prin urmare, nu este surprinzător că astfel de creșteri drastice ale costurilor trebuie să se reflecte în prețul final”.

Guvernul federal nu se așteaptă la o penurie 

În ciuda preocupărilor legate de costuri și aprovizionare, guvernul nu crede că va exista o lipsă de bere în Germania. Cu toate acestea, vor urma vremuri grele pentru industria berii. 

Citiţi şi >>> Germania, în criză de muncitori sezonieri. Speră să îi atragă cu salariul minim de 12 euro/oră

Una dintre cele mai presante preocupări pentru producătorii de bere este că dependența Germaniei de gazul din Rusia i-ar putea pune într-o poziție potențial catastrofală. În condiţiile în care Rusia ar reduce aprovizionarea fără preaviz. „În cel mai rău caz, ar putea duce la o oprire a producției, inclusiv a produselor alimentare”, a declarat Asociația Federală a Industriei Germane de Cofetărie (BDSI).

Președintele Asociației Germane de Retail (HDE), Josef Sanktjohanser, a declarat că prețurile au crescut deja cu 5% de la vârful pandemiei de COVID-19, „Însă vine cel de-al doilea val de creșteri ale prețurilor și, cu siguranță, va fi de două cifre.”

Sursa: Iamexpat.de, ZiarulRomanesc.de