Sari la conținut

Jurnaliștii din Germania cer să fie protejați de acțiunile extremei drepte

29/08/2019 11:36 - ACTUALIZAT 28/04/2020 18:25

Mai multe asociaţii de jurnalişti din Germania i-au solicitat Ministerului de Interne de la Berlin să ia măsuri suplimentare pentru protejarea reprezentanţilor presei în faţa acţiunilor extremei drepte, transmite dpa.

Într-o scrisoare deschisă adresată ministrului de interne Horst Seehofer, jurnaliştii germani cer să aibă posibilitatea de a solicita prin proceduri mai simplificate retragerea adresei lor private din circuitul public.

”În unele landuri, reprezentanţi ai presei trebuie întâi să demonstreze să există un pericol acut pentru vieţile lor înainte ca accesul la adresa lor privată să fie blocat – însă până atunci, poate fi prea târziu pentru a se proteja pe ei înşişi”, menţionează scrisoarea deschisă.

De asemenea, jurnaliştii cer ca Ministerul de Interne să informeze orice jurnalist al cărui nume apare pe o listă a extremei drepte, dacă jurnalistul respectiv solicită să fie informat. Dacă o organizaţie media în ansamblul său figurează pe o astfel de listă, atunci ar trebui să fie informată de autorităţi, se mai arată în scrisoarea citată.

Mai mult, jurnaliştii afirmă că nu este util pentru poliţie să le transmită părţilor vizate că ar trebui ”să se retragă din viaţa publică”, întrucât acest lucru nu este posibil pentru reprezentanţii presei şi îi ajută doar pe extremişti în a-şi atinge obiectivul de a intimida.

Scrisoarea deschisă a fost semnată, printre alţii, de sindicatele DJV şi dju, de asociaţia Netzwerk Recherche şi site-ul de ştiri Krautreporter.