
O schimbare importantă îi așteaptă pe pasagerii Ryanair începând de marți, 10 noiembrie 2026. Compania aeriană introduce o regulă mai strictă pentru procedurile efectuate la aeroport. Modificarea se aplică în toate aeroporturile în care operează Ryanair și vine în contextul întârzierilor înregistrate la controalele de securitate și de pașapoarte, care au provocat deja situații în care pasagerii au rămas la sol, deși aveau bilete valabile.
Ryanair schimbă regulile pentru bagaje din 10 noiembrie 2026
Ryanair introduce din 10 noiembrie 2026 o nouă regulă pentru predarea bagajelor de cală și pentru check-inul efectuat la aeroport. Ghișeele se vor închide cu 60 de minute înainte de ora programată a decolării, în loc de 40 de minute, cum se întâmplă în prezent. „Începând de marți, 10 noiembrie, serviciile de predare a bagajelor din toate aeroporturile Ryanair se vor închide cu 60 de minute înainte de ora programată a plecării, în loc de 40 de minute, ca în prezent”, a confirmat Dara Brady, directorul de marketing al companiei.
Potrivit Ryanair, modificarea îi vizează în special pe cei aproximativ 20% dintre pasageri care călătoresc cu bagaje de cală. Compania consideră că noul termen le va oferi acestora mai mult timp pentru a trece prin controalele de securitate și verificările de pașapoarte, mai ales în perioadele aglomerate. Cei care ajung prea târziu la ghișeu riscă să nu își mai poată preda bagajul și să piardă zborul.

Ce se întâmplă cu pasagerii care au doar bagaj de mână
Pentru aproximativ 80% dintre pasagerii Ryanair, care nu predau bagaje de cală, schimbarea nu modifică procedura obișnuită. Aceștia trebuie să efectueze în continuare check-inul online, înainte de a ajunge la aeroport, după care pot merge direct la controlul de securitate și apoi la poarta de îmbarcare. Termenul pentru check-inul online rămâne neschimbat.
Citiți și: Biletele de avion vor fi mult mai scumpe: avertismentul șefului Ryanair pentru familii
Ryanair a precizat că noua regulă nu presupune eliminarea ghișeelor clasice sau înlocuirea completă a personalului de la aeroport. Compania extinde utilizarea automatelor pentru predarea bagajelor, astfel încât pasagerii să poată efectua mai rapid procedurile necesare. Potrivit transportatorului, aceste echipamente urmau să fie disponibile în peste 95% dintre aeroporturile din rețeaua sa până în octombrie 2026.
Pasageri rămași la sol din cauza întârzierilor la controale
Decizia Ryanair vine după mai multe incidente în care pasagerii nu au reușit să ajungă la timp la îmbarcare din cauza cozilor de la controalele aeroportuare. În timpul verii, pe aeroportul din Lanzarote, 89 de călători au rămas la sol, în timp ce un zbor Ryanair de la Tours-Val de Loire spre Marrakech a decolat fără 24 de pasageri care nu reușiseră să treacă la timp de verificările de securitate și de frontieră.
Întârzierile au fost asociate și cu introducerea sistemului european de intrare și ieșire, Entry/Exit System (EES), destinat înregistrării digitale a călătorilor din afara Uniunii Europene care efectuează șederi de scurtă durată în spațiul Schengen. Sistemul folosește informații biometrice, inclusiv imagini faciale și amprente digitale, înlocuind treptat ștampilarea manuală a pașapoartelor.
Ryanair avertizează: Bilete de avions e vor scumpi
Pe lângă modificarea regulilor privind bagajele, conducerea Ryanair avertizează asupra unei creșteri semnificative a prețurilor biletelor de avion în Europa. Directorul general Michael O’Leary estimează că tarifele ar putea crește cu până la 20% în 2027, în contextul costurilor ridicate ale combustibilului și al reducerii capacității disponibile pe piață, relatează FOCUS.
Potrivit declarațiilor prezentate de The Independent, falimentele și preluările unor companii aeriene ar putea contribui la diminuarea numărului de locuri disponibile, în timp ce prețurile combustibilului continuă să pună presiune asupra operatorilor.
