Sari la conținut

„Când Putin tușește, Scholz caută un buncăr”, cine îl atacă pe cancelar pentru deciziile sale

06/03/2024 18:16 - ACTUALIZAT 06/03/2024 18:26

Cancelarul Olaf Scholz este sub presiune din toate părțile pentru a aproba trimiterea rachetelor germane Taurus în Ucraina. Chiar în urmă cu două zile, Scholz a repetat ferm că nu va accepta livrarea de rachete de croazieră Taurus Ucrainei, pentru că nu vrea ca Germania să ajungă la război cu Rusia. ”Nu este posibil să livrăm un sistem militar care să aibă o rază de acțiune mai mare, iar apoi să nu mai avem control asupra acelui sistem, iar, dacă avem control, acest lucru ar însemna implicarea unor militari germani. Din punctul meu de vedere, acest lucru este exclus. Am transmis foarte clar aceste lucruri, eu sunt cancelarul, astfel că decizia se aplică”, a afirmat Olaf Scholz.
Citește și: Rachete germane „Taurus” în Ucraina, condiția lui Scholz: „Să nu fie lansate asupra Moscovei”

Scholz a fost atacat de majoritatea aliaților, în special însă atacurile au venit din Franța lui Macron, care zilele trecute a prospus trimiterea de trupe NATO în Ucraina. Pe acest fond, cancelarul german este ridiculizat. „Când Putin tușește, Scholz caută imediat un buncăr”, ar fi spus în batjocură un consilier de-al lui Macron săptămâna trecută, scrie publicația Berliner Morgenpost. Franța a livrat de mult rachete de croazieră. Ezitarea lui Scholz este văzută acolo ca cedând în fața agresivului președinte al Rusiei, Vladimir Putin. (continuă după fotografii)
Citiți și: Apelul unui parlamentar german: „Războiul trebuie dus în Rusia”

Cancelarul este acuzat și că i-ar fi „turnat” pe englezi că deja au trupe în Ucraina care ajută forțele armate ucrainene să lanseze rachete Storm Shadow cu rază lungă de acțiune, potrivit The Telegraph. Scholz nu vrea ca și Germania să ajungă în situația aceasta, să trimită trupe care să lanseze rachetele Taurus. (continuă mai jos)
Citiți și: Scholz: „Avem nevoie urgentă de mai mulți imigranți în Germania” – VIDEO

Generalii germani interceptați

Zilele aceste a explodat un scandal uriaș, legat de interceptarea unor generali ai armatei germane, care aparent puneau la cale distrugerea podului Kerci din Crimeea. Convorbirile interceptate „demonstrează implicarea directă a Occidentului în conflictul din Ucraina”, a fost reacția Kremlinului. Ambasadorul Germaniei la Moscova, Alexander Lambsdorff, a fost chemat la Ministerul de Externe după difuzarea interceptării audio de către Russia Today. 
>>> Premierul Ciolacu vrea „trupe germane permanente” pe teritoriul României

Înregistrarea datează din 19 februarie, dar a fost făcută cunoscută de șefa canalului Russia Today, Margarita Simonyan, pe 1 martie. 38 de minute de conversație în care ofițerii germani, inclusiv comandantul Forțelor Aeriene Ingo Gerhartz, au discutat între ei despre posibila utilizare de către Ucraina a rachetelor de croazieră Taurus, impactul lor potențial și posibilitatea de a le îndrepta împotriva podului Kerci, care leagă Rusia de Crimeea, anexată de Moscova în 2014. «Podul de la est este greu de lovit, fiind o țintă mică, dar Taurus ar putea să o facă și ar putea lovi și depozitele de muniții», este unul dintre fragmentele conversației.