Sari la conținut

Prostituție în Germania, cămătărie, șantaj, câștiguri de aproape un milion de euro. Zeci de români, trimiși în judecată

29/12/2022 12:12 - ACTUALIZAT 29/12/2022 12:12
Proxenetism camătă și şantaj în Germania

Prostituție în Germania, cămătărie și șantaj – Biroul Teritorial Dâmboviţa al DIICOT a trimis în judecată a 38 de inculpaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, proxenetism, camătă, şantaj şi trafic de persoane. Un număr de 22 dintre cei trimişi în judecată sunt sub control judiciar.

„În cauză s-a reţinut faptul că, începând cu luna ianuarie 2014 şi până în luna februarie 2022, pe raza oraşului Titu, judeţul Dâmboviţa, s-a constituit şi a funcţionat un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism, camătă şi şantaj. Astfel, sub protecţia liderului reţelei, membrii grupului infracţional organizat au desfăşurat activităţi de proxenetism, recrutând persoane din zona de domiciliu, pe care le-au transportat în afară ţării în vederea practicării prostituţiei, activitate care a fost înlesnită inclusiv prin asigurarea unor locuri de cazare, în special în Germania, dar şi în Marea Britanie şi Spania„, precizează DIICOT – Biroul Teritorial Dâmboviţa.

Fete racolate din România, forțate din 2013 să se prostitueze în Germania și alte țări.  Proxenetul, arestat preventiv

Prostituție în Germania

Iniţial, membrii grupului au dus fete la prostituţie în Germania, iar apoi şi în Marea Britanie.

„Este de precizat faptul că la debutul activităţii infracţionale, persoanele au fost transportate în vederea practicării prostituţiei pe teritoriul Germaniei (membrii grupării fiind stabiliţi mai ales în oraşele Oberhausen, Dortmund şi Essen), însă, ulterior, o parte dintre membrii grupului s-au ‘mutat’ în Marea Britanie, fără a ieşi însă din sfera de ‘influenţă’ a liderului grupului infracţional organizat”, se afirmă în comunicatul DIICOT.

Proxeneţii au obţinut sume importante de bani, cheltuind din ei la jocurile de noroc.

„Sumele de bani obţinute ca urmare a practicării prostituţiei de un număr de 57 de persoane au fost însuşite de către membrii grupului infracţional organizat, în perioada de referinţă fiind identificate transferuri în cuantum de aproximativ 840.000 de euro şi 57.000 de lire sterline expediate din afara ţării. Parte din veniturile obţinute în această modalitate au fost cheltuite de inculpaţi cu jocurile de noroc„, mai informează DIICOT.

România: Percheziții la proxeneți care exploatau tinere în sudul Germaniei. Câștiguri de peste 350.000 de euro

Cămătărie

Dobânzile cerute prin camătă de membri ai grupului infracţional erau de 30% pe lună, iar cei care nu îşi plăteau datoriile erau forţaţi să dea banii.

„Cu privire la infracţiunea de camătă s-a reţinut că aceasta a reprezentat o ocupaţie permanentă a unei părţi din membrii grupului infracţional organizat, fiind o importantă sursă de venituri ilicite, ‘dobânzile’ percepute ajungând până la 30% pe lună. Activitatea infracţională a adus membrilor grupului importante profituri, generate de numărul de mare al persoanelor care solicitau ‘împrumuturile’, dar şi de cuantumul sumelor date cu împrumut, de la câteva sute până la zeci de mii de euro. În situaţia în care persoanele care luaseră bani cu camătă nu îşi achitau ‘datoriile’ în condiţiile impuse, membrii grupului infracţional organizat au folosit metode de constrângere a datornicilor pentru a-i determina să le remită diferite sume de bani”, informează DIICOT.

Conform sursei citate, a fost identificată o victimă a traficului de persoane care a fost recrutată prin metoda loverboy şi a fost obligată să se prostitueze în Germania.

Peste 3,5 milioane de euro obținuți din prostituție. Proxeneții-cămătari derulau „afacerile” în Germania, Austria și alte șapte țări – VIDEO

În cauză au fost emise numeroase ordine europene de anchetă transmise cu sprijinul EUROJUST către autorităţile din Germania şi Marea Britanie, fiind solicitate şi obţinute probe privind activitatea infracţională a grupului infracţional organizat.

„Prin rechizitoriu s-a solicitat menţinerea măsurilor asigurătorii instituite asupra sumelor de 26.500 de euro, 2.300 de lire şi 128.300 de lei şi obligarea inculpaţilor la plata sumei de 190.000 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Dâmboviţa”, mai precizează comunicatul DIICOT. 

Sursa: DIICOT. ZiarulRomanesc.de