Sari la conținut

Fete racolate din România, forțate din 2013 să se prostitueze în Germania și alte țări.  Proxenetul, arestat preventiv

29/08/2022 11:30 - ACTUALIZAT 29/08/2022 11:30
Fete racolate pentru prostituție

Știri RomâniaFete racolate pentru prostituție. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Galați au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui inculpat cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, în formă continuată, potrivit unui comunicat de presă publicat de instituție duminică, 29 august.

Poliţişti de frontieră implicaţi în traficul de migranţi. DIICOT: Infractorii împărţeau banii cu poliţiştii

Conform comunicatului citat, „în cauză s-a reținut faptul că, în intervalul 2013 – 2021, inculpatul a racolat 4 persoane vătămate, prin inducerea şi menţinerea în eroare a acestora cu privire la sinceritatea sentimentelor pe care le avea faţă de ele și le-a convins să-l însoţească în străinătate (Austria, Anglia, Elveția și Germania) unde, prin recurgerea la acte de constrângere morală sau/şi fizică, le-a determinat să practice prostituţia şi să-i remită integral sumele de bani obţinute într-o astfel de modalitate, estimate la peste 220.000 euro”.

VIDEO. Câștiguri de 500.000 € din prostituția unor românce în Germania, Olanda, Elveția și Italia. Percheziții în România

„În urma punerii în aplicare a trei mandate de percheziție domiciliară în județele Galați și Ilfov, la data de 13.08.2022, au fost descoperite și ridicate mai multe documente și înscrisuri, sumele de 14.950 euro, 12.300 CHF și 5.000 de lei, care au fost indisponibilizate și un telefon mobil”, precizează DIICOT.

În cursul zilei de 14 august 2022 judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Mai puține prostituate înregistrate în Germania. Româncele sunt cele mai multe

Sursa: DIICOT. ZiarulRomanesc.de