Carte de identitate falsă, depistată la frontieră. Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat din Republica Moldova, care a încercat să iasă din ţară cu o carte de identitate falsă.
Vineri, 7 ianuarie, în jurul orei 23.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieși din ţară, un bărbat, cu cetățenie română şi moldoveană, în vârstă de 39 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit a persoanei.
Asupra bărbatului, a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, emisă pe numele acestuia, având aplicată propria fotografie.
Polițiștii de frontieră au stabilit că documentul nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
Bărbatul a declarat că a primit documentul în Germania, de la o persoană necunoscută, plătind suma de 150 de euro.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.