Sari la conținut

Voiau să muncească ilegal în Germania. Doi pasageri ai unui autocar, prinși la frontiera română cu buletine false

29/11/2021 12:11 - ACTUALIZAT 29/11/2021 12:11

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au descoperit două cărți de identitate false asupra a doi bărbați cu cetățenie moldoveană.

Vineri, 26 noiembrie, în jurul orei 15.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru a intra în ţară, pasageri într-un autocar, cursă regulată pe ruta Chişinău-Berlin, doi bărbați cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 50 de ani, respectiv, 27 de ani.

Polițiștii de frontieră români au întrerupt călătoria a doi bărbați care voiau să muncească în Germania cu acte false

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra vehiculului și persoanelor, ocazie cu care au fost descoperite ascunse, în borseta personală a unuia şi, respectiv, în pantoful tânărului, câte o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, având  imprimate datele și fotografiile proprii.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, fiind falsuri. 

Germania: Dosare penale pentru trei români depistați la frontieră cu teste Covid false

Bărbații au declarat că au procurat cărțile de identitate descoperite la controlul de frontieră prin intermediul unui conațional, ale cărui date nu le cunosc, contra sumei de 300 euro fiecare și că intenţionau să folosească documentele pentru a se angaja în Germania.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  fals material în înscrisuri oficiale.