Sari la conținut

Rusia închide din nou robinetul de gaz spre Germania, prețurile explodează

22/08/2022 12:36 - ACTUALIZAT 22/08/2022 12:36

Știri Germania – Rusia închide din nou robinetul de gaz – Pe 31 august, Gazprom va întrerupe din nou aprovizionarea prin conducta Nord Stream 1, pentru „întreținere”. Prețul gazului la bursă a crescut imediat cu 13% după acest anunț.

Rusia închide din nou robinetul de gaz

Rusia oprește din nou furnizarea de gaz prin Nord Stream 1, către Germania și celelalte state europene.

După ce grupul rus Gazprom a anunțat întreruperea furnizării de gaze prin Nord Stream 1, prețul gazului a crescut la un nou maxim.

Prețul gazelor în Europa au continuat să crească la începutul săptămânii. După ce contractul futures TTF pe bursa de energie din Amsterdam , care este un trend pentru tranzacționarea gazelor europene, a crescut semnificativ săptămâna trecută, acesta și-a accelerat creșterea luni, 22 august.

Luni dimineața, prețul a crescut cu peste 13 la sută, până la aproape 276 de euro pe megawat oră, scrie Focus Online.

În ultima săptămână, gazele naturale au fost tranzacționate la un vârf de puțin sub 251 de euro. Numai în perioada imediat după izbucnirea războiului din Ucraina, prețul gazelor naturale tranzacționate în Europa a crescut pentru scurt timp, ajungând la peste 300 de euro la începutul lunii martie.

Germania: Costurile importurilor de gaze au crescut cu 153% în primele șase luni din 2022

Cauza creșterii: întreruperea alimentării cu gaz de către Nord Stream 1

Pe piață, noua creștere a prețurilor la gaz s-a explicat printr-o întrerupere reînnoită a furnizării de gaze rusești către Europa prin conducta Nord Stream 1.

Rusia a anunțat vineri că va întrerupe furnizarea de gaz prin conducta Nord Stream 1 Marea Baltică pentru trei zile la sfârșitul lunii august.

Compania de stat Gazprom a anunțat că în perioada 31 august – 2 septembrie nu va curge gaz din cauza lucrărilor de întreținere.

Potrivit informațiilor rusești, după lucrările de întreținere, doar 33 de milioane de metri cubi de gaze naturale vor fi livrați din nou în fiecare zi. Aceasta corespunde unui nivel de 20 la sută din producția maximă zilnică, la care Rusia a redus livrările în urmă cu câteva săptămâni.

Protest la bustul gol lângă cancelarul Germaniei: „Embargo asupra gazului rusesc, acum!”

surse: Focus Online , ziarulromanesc.de