Sari la conținut

Microbuz furat din Germania, găsit la Albița. Șoferul este cercetat penal

29/10/2019 12:25 - ACTUALIZAT 23/04/2020 16:29

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat, pentru continuarea cercetărilor, un microbuz marca Mercedes Benz, care figura în bazele de date ca fiind furat din Germania.

În data de 29 octombrie 2019, în jurul orei 05.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, A.S., având dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, în vârstă de 45 de ani, la volanul unui microbuz marca Mercedes Benz, înmatriculat în Bulgaria.

 Existând suspiciuni cu privire la situaţia autovehiculului în cauză, polițiștii au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că microbuzul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din  Germania la data de 25.10.2019.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat faptul că a preluat microbuzul din oraşul Chişinău, Republica Moldova, de la o persoană cunoscută, cu scopul de a se deplasa în Germania, pentru a transporta pasageri. Acesta a mai adăugat faptul că nu are cunoștință despre faptul că autovehiculul era căutat de autorităţi.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autovehiculul, în valoare de 40.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.