Sari la conținut

Ministrul român al Muncii, vizită în Germania: „Am discutat despre condiţii de muncă, salarizare şi cazarea lucrătorilor români”

22/06/2022 12:37 - ACTUALIZAT 22/06/2022 12:37
Ministrul Muncii România vizită Germania

Români în Germania – Ministrul Muncii din România, Marius Budăi, vizită în Germania. Acesta a discutat cu reprezentanţi ai sindicatelor din Germania şi cu omologul său german despre condiţiile de muncă, salarizare şi cazare ale românilor din această ţară.

„În Germania nu mă întâlnesc doar cu oficialităţi, ci şi cu reprezentanţi ai sindicatelor, care se luptă pentru drepturile angajaţilor din această ţară, inclusiv cele ale cetăţenilor români. Astfel, am avut astăzi o întâlnire şi cu reprezentanţi ai Faire Mobilitat Berlin şi Arbeit und Leben Berlin, cu care am discutat aspecte legate de condiţiile de muncă, salarizare şi cazare ale lucrătorilor români din Germania.

>>> Se adânceşte criza de muncitori în Germania. Număr record de posturi vacante

Apreciez deschiderea la dialog şi dorinţa de a contribui la rezolvarea problemelor pe care le întâmpină cetăţenii români care lucrează ca sezonieri, dar şi cei care lucrează pentru o perioada mai îndelungată. Mulţumesc atât autorităţilor, cât şi sindicatelor germane pentru deschidere şi colaborare!”, a scris Budăi pe Facebook.

Budăi: „Omologul meu se dovedeşte a fi un prieten al României”

De asemenea, Marius Budăi a discutat şi cu omologul său german despre un plan comun de acţiune 2023-2024, pentru a întări cooperarea bilaterală dintre România şi Germania.

„Ministrul federal al Muncii şi Afacerilor Sociale din Germania, Hubertus Heil, se dovedeşte a fi un prieten al României, dar şi al meu personal. Omologul meu german îşi dovedeşte preocuparea pentru românii care lucrează în Germania şi este de acord să facem un plan comun de acţiune 2023-2024, pentru a întări cooperarea bilaterală dintre cele două ţări”, a mai anunţat Budăi.

Reamintim că în urmă cu o lună, ministrul anunţa că sunt aproximativ un milion de români care lucrează în Germania, lucrători permanenţi şi sezonieri.

„În Germania vorbim de circa 870-880.000 de lucrători permanenţi şi în jur de 180.000 – 190.000 de lucrători sezonieri. Iată că este un număr foarte mare şi considerăm ca lucrătorii români în Germania, şi nu numai în Germania, în Europa, fac cinste ţării noastre contribuind direct la PIB-ul ţărilor respective”, declara Budăi la o conferinţă organizată de Blocul Naţional Sindical (BNS) împreună cu reţeaua Faire Mobilitaet, confederaţia sindicală DGB şi Friedrich Ebert Stiftung.

>>> Germania, locul 3 în preferinţele de călătorie ale românilor