in

Piața muncii din Germania, afectată grav de pandemie. Redresarea, peste trei ani

Va fi nevoie de cel puţin trei ani înainte ca piaţa muncii din Germania să se redreseze în urma efectelor negative ale pandemiei de coronavirus (COVID-19), a declarat pentru DPA Detlef Scheele, şeful Oficiului Federal pentru Muncă (BA), informează Agerpres.

“Cu certitudine nu vom reveni la nivelul normal înainte de 2022 sau 2023. Dar cred că revenirea va avea loc”, a afirmat Scheele.

Numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a crescut în iunie cu 69.000, până la cifra ajustată de 2,943 milioane, în timp ce rata şomajului în Germania a urcat la 6,4%, de la 6,3% în mai. Analiştii se aşteptau ca numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să crească în mai cu 120.000 iar rata şomajului să ajungă la 6,6%.

Scheele se aşteapă la o creştere a ratei şomajului în această vară, deşi nu crede că numărul şomerilor va depăşi trei milioane.

Actuala criză are mai mult legătură cu virusul decât cu economia sau cu problemele structurale, ceea ce înseamnă că redresarea poate începe de îndată ce anumiţi factori se îndreaptă în direcţia potrivită, a explicat şeful Oficiului Federal pentru Muncă. Acesta a adăugat: “În prezent ne aşteptăm la o scădere a activităţii economice cauzată în principal de efectele pandemiei. De fapt piaţa forţei de muncă este într-o stare bună”.

El a respins temerile că actualul program “Kurzarbeit” întârzie doar concedierile şi chiar intrarea în insolvenţă a companiilor.

“Kurzarbeit” a fost introdus pentru prima dată în perioada crizei financiare din 2008, iar companiile pot solicita ajutoare de la stat pentru a acoperi costurile care apar din păstrarea angajaţilor care muncesc mai puţin timp.

“Programul de lucru redus funcţionează. În acest moment, nu avem indicii privind un val extins de concedieri”, a declarat Scheele.

Oficiul Federal pentru Muncă a informat recent că un număr record de 10 milioane de persoane erau incluse în schema pentru “Kurzarbeit” în martie şi aprilie. De atunci, mulţi au revenit la muncă, în urma relaxării măsurilor menite să oprească răspândirea pandemiei. 

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

Germania: Proiectul privind introducerea unei TAXE de autostradă, respins de Ministerul Mediului

Percheziții la persoane care trăiau în lux din bani câștigați de românce forțate să se prostitueze în Germania și Spania