Sari la conținut

Șoc în Germania: Om jupuit, expus la vânzare pentru consum

18/10/2019 13:46 - ACTUALIZAT 18/10/2019 14:45

Voiau să șocheze și au reușit. Persoanele care au vizitat la sfârșitul săptămânii trecute Piața Tradițională de Șuncă din Gütersloh, Renania de Nord-Westfalia, probabil au rămas fără poftă de mâncare.

Motivul? Într-un galantar era expus un „om-bio” pentru consum. Învelit într-o folie din plastic, „omul”, care era jupuit, se putea achiziționa la prețul de 174,99 euro.

Mai multe persoane, șocate de oferta sinistră, au telefonat la Poliție.

În cele din urmă s-a descoperit că „specialitatea” era de fapt un manechin expus de o organizație de protecție a drepturilor animalelor, Bündnis gegen die Tönnies-Erweiterung – Alianță împotriva extinderii abatoarelor Tönnies.

În iunie, PETA, o altă organizație de protecție a animalelor, care încearcă să sensibilizeze oamenii privind suferința animalelor, a șocat locuitorii din Halle gătind un câine la grătar, chiar în centrul orașului.

Nici atunci nu a fost folosit un câine real, însă reacțiile au fost la fel de puternice.