Sari la conținut

Catastrofă Germania: Continuă căutarea a 155 de persoane dispărute. Șanse minime să fie găsite în viață

22/07/2021 10:51 - ACTUALIZAT 22/07/2021 10:52

Cel puțin 155 de persoane rămân dispărute la o săptămână după ce precipitațiile record au provocat inundații catastrofale în vestul Germaniei. Căutările continuă fără încetare, însă salvatorii nu se mai așteaptă să găsească supraviețuitori.  

„În prezent suntem în căutarea celor dispăruți, îndepărtăm molozul sau pompăm beciuri”, a declarat Sabine Lackner de la Agenția Federală pentru Ajutor Tehnic, o organizație de voluntariat aparținând ministerului german de Interne.

De ce au fost inundațiile din Germania atât de devastatoare

„Dar, din păcate, în această etapă este foarte probabil ca victimele să poată fi doar recuperate, nu și salvate”, a declarat Lackner pentru RND.

La o săptămână după furtunile și viiturile catastrofale, numărul de decese a crescut la cel puțin 171, dintre care 123 au fost confirmate în districtul deluros Ahrweiler din Renania-Palatinat. Alte 764 de persoane au fost rănite, iar 155 de persoane sunt încă înregistrate ca dispărute.

Vin din nou furtuni în Germania în weekend, grindină, ploi abundente și rafale puternice, pericol de inundații

Inundațiile catastrofale au lăsat mii de oameni în vestul Germaniei fără acces la apă potabilă, electricitate și gaz. Amploarea distrugerii infrastructurii s-a putut constatat abia când apele s-au retras în ultimele zile.