Sari la conținut

Coronavirus, nou RECORD în Germania: Aproape 24.000 de noi infectări și 260 de morți în decurs de 24 de ore

20/11/2020 11:34 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:48

Vineri, 20 noiembrie, Institutul Robert Koch – RKI a raportat 23.648 de noi infectări cu coronavirus în decurs de 24 de ore, ceea ce reprezintă mai mult decât vârful anterior înregistrat acum o săptămână (23.542).

Numărul total al infecțiilor cu coronavirus înregistrate în Germania până în prezent este de 879.564.

În ultimele 24 de ore, 260 de persoane bolnave de Covid-19 au murit. În total, 13.630 de persoane au decedat de la începutul pandemiei din cauza infecției virale. De asemenea, RKI estimează că aproximativ 579.100 de persoane s-au vindecat.

Nouă lege contra infecțiilor, adoptată în Bundestag, în timp ce mii de oameni protestau violent. Guvernul federal poate impune acum orice restricție

Un total de 286.834 de cazuri sunt încă active – cu aproximativ 7.000 mai multe decât cu o zi înainte (279.846).

La nivelul întregii țări, așa-numita incidență de 7 zile a fost vineri dimineață de 139,0. Asta înseamnă că au fost în medie 139 de cazuri la 100.000 de rezidenți în ultimele șapte zile. Comparativ cu ziua precedentă (138,9), incidența a crescut ușor.

Potrivit RKI, cea mai mare incidență de 7 zile se înregistrează în landurile Berlin (199,9), Hessa (170,3), Saxonia (169,5), Bavaria (168,4) și Renania de Nord-Westfalia (166,5). Aceste cifre sunt, așadar, semnificativ mai mari decât media națională.

Germania se pregătește de vaccinare. Oamenii străzii și solicitanții de azil ar putea fi incluși pe lista categoriilor prioritare

Între timp, indicele de reproducere (R0), care arată câte persoane se infectează de la altcineva cu coronavirus, este în prezent de 0,88.

Dacă acest indice este sub 1, o persoană cu coronavirus infectează mai puțin de o altă persoană. Pentru a ține sub control situația actuală a infecției, experții spun că aceasta ar trebui să fie sub 0,7.

Miercuri, 25 noiembrie, va avea loc o reuniune în care Merkel și șefii landurilor vor decide dacă măsurile ar trebui înăsprite și dacă acestea vor fi prelungite după luna noiembrie.