in

Nouă lege contra infecțiilor, adoptată în Bundestag, în timp ce mii de oameni protestau violent. Guvernul federal poate impune acum orice restricție

Noua lege de combatere a infecțiilor,”Infektionsschutzgesetz”, a fost adoptată miercuri, 18 noiembrie, de Parlamentul german, în timp ce mii de oameni protestau pe străzile Berlinului.

Legea dă puteri depline guvernului federal de a aplica restricții, fără a se mai consulta cu premierii landurilor sau parlamentele regionale și primari.

Legea, propusă de coaliţia CDU/CSU și SPD, a fost adoptată cu 415 voturi pentru şi 236 împotrivă.

Noua lege le permită autorităţilor să impună restricţii suplimentare privind contactele sociale, purtarea măştii de protecţie, consumul de alcool în public, închiderea unor magazine sau interzicerea evenimentelor sportive.

Majoritatea germanilor acceptă modificările, motivate de nevoia de a combate mai eficient pandemia, însă o minoritate consideră că noul pachet legislativ acordă atribuţii excesive Guvernului. Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) a comparat acest pachet cu legea puterii depline din 1933, care i-a permis lui Adolf Hitler să-şi instaureze dictatura.  

Câteva mii de protestatari au manifestat în fața Bundestagului, cerând respingerea legii. Mulţi manifestanţi nu purtau mască şi nu respectau distanţa socială. Cordoane ale poliţiei antirevoltă încercau să-i ţină la distanţă de Bundestag. Poliția a făcut uz de lacrimogene și tunuri cu apă, au fost reținuți 200 de manifestanți și au fost răniți nouă agenți.

Criza sanitară este în continuare foarte gravă în Germania, chiar dacă numărul infectărilor cu noul coronavirus nu mai creşte atât de repede.

30-40% din populaţia Germaniei face parte din grupurile vulnerabile, între care persoanele în vârstă şi cele care au deja alte probleme de sănătate.

“Trebuie să reducem contactele, să reducem contactele, să reducem contactele”, a spus cancelarul Angela Merkel . “Fiecare zi contează în lupta împotriva coronavirusului”, a mai spus ea, potrivit RFI.ro.

Liderii federali şi de landuri au amânat până la 25 noiembrie luarea unei decizii privind noi măsuri de izolare

Germania a impus la 2 noiembrie un ‘lockdown’ mai uşor pentru o lună, în încercarea de a ţine sub control al doilea val al pandemiei, care afectează mare parte din Europa. Barurile şi restaurantele sunt închise, însă şcolile şi magazinele au rămas deschise.

Germania are în prezent o incidenţă de 141 de cazuri la 100.000 de locuitori, conform datelor Institutului Robert Koch.

Miercuri, bilanţul contaminărilor a fost de 17.561 de noi cazuri de covid-19, totalul infecțiilor ajungând la 833.307, a anunţat Institutul de Boli Infecţioase Robert Koch (RKI). Bilanţul morţilor din cauza COVID-19 a crescut la 13.119.  

Cancelarul Angela Merkel s-a declarat luni în favoarea unei înăspriri imediate a măsurilor în lupta împotriva răspândirii noului coronavirus SARS-CoV-2, în cadrul unei reuniuni cu preşedinţii-miniştri ai landurilor, care şi-au exprimat dorinţa de a aştepta până la următoarea reuniune, la 25 noiembrie, pentru a lua o decizie în acest sens.  

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

Escrocheria „mașina adusă pe platformă din Germania”. Zeci de români au rămas și fără bani, și fără autoturisme

Accident cumplit pe autostradă la München, patru morți, între care doi români circulând pe contrasens