in

«Să nu vă gândiți că in Germania umblă câinii cu covrigii in coadă. Există insă multă normalitate.»

Eugenia Simona Jurjiu, româncă stabilită în Germania, a descris pe pagina sa cum este, în realitate, viața în această țară, dincolo de speculații și de exagerări. Textul pleacă de la o fotografie în care Angela Merkel apare ca un om obișnuit.

“Am văzut poza asta și m-am gândit când oare nu o să mai investim atâtea stări de mânie, de uimire, de indignare sau de năucire atunci când ne uităm la scena politică. Nu musai la cea actuală. Cea care nu vrea să ofere de ani de zile sufletului nostru liniștea , normalitatea și confortul de care am avea nevoie stând in casele noastre. Nu cred că omul vrea mai mult decât este posibil.

Să nu vă gândiți că in Germania umblă câinii cu covrigii in coadă. Există insă multă normalitate. Asta incepând de unde trebuie. Chiar de sus. Si e pe bune. Singurul loc unde mai auzi de politică e la radio sau TV. E normal. Eu una nici nu am știut când au fost alegerile. La serviciu i-am auzit a doua zi schimbând păreri 5 minute. Atât. Am impresia că ii doare direct in fras de cine, ce și cum face, ca treaba să funcționeze.

De ce zic normal, pentru că alocația unui copil incepe de la 196 de Eur/lună și asta până la 25 de ani dacă copilul e dotat, motivat ( nu că e musai ) și vrea să studieze. Sincer, cred că alocația asta o primesc mai mult străinii pentru copii lor, decât nemții pentru odraslele lor, ăștia muncesc de mici. De la impărțit de ziare și reclame până la Ausbildung care incepe din timpul scolii, plătit cam prin toate domeniile, dar pe cei mulți sincer, i-am zărit așezând marfă pe rafturile supermarketurilor.

Aici părinții nu fac niciodată pentru un copil ce pot face ei singuri. In schimb statul sprijină și e prezent acolo unde familiile se confruntă cu copiii mai puțin sănătoși sau intâmpină dificultăți de a se descurca singuri Amenda pentru o mașină care blochează un trotuar iți dă mari bătăi de cap. Nu blochează nimeni partea destinată circulației libere a pietonilor, a căruciorelor,, rollstuhll uri care insoțesc adesea bătrânii și copii cu un handicap mai mic sau mare. Nimeni! Nici cu numere de CD nici de odrasle de milionar și nici de propietarii a căror locuință se află in spatele trotoarului. Aici oamenii fac voluntariat. Incep de mici. E o incântare să ii vezi imbrăcați in haine de lucru și protecție cam peste tot unde sunt evenimente. Intăi unde sunt festivaluri și distracție, apoi unde sirenele anunța in fiecare localitate că ceva nu e in regulă și trebuie să ajungă urgent la prima stație de pompieri.

Toată lumea știe că există protecție socială. Nu aia din cărți. Aia care trebuie. In toate domeniile. Nu am simțit nicio diferență ca suntem străini. Nici la spital, nici la privat, nici la.stat și nici la bancă. Nici birocrație multă, doar că trebuie să iți educi răbdarea și să aștepți. Aici nu există ușa din dos ori culoare politică. Lucrurile au ritmul lor, dacă ai de primit ceva, primești sigur , iar dacă trebuie să plătești trebuie să o faci degrabă și corect.

Dacă vii fără să ai habar de unde și incotro mergi, fără să respecți reguli, cu setări mai mari decât poți duce, fară să te respecți mai intâi pe tine, pe urmă pe absolut toată lumea, atunci stai acasă. Ai nimerit prost. Oamenii muncesc .Mult și pe bune. Depășind incertitudinea, provocările, experințele, panica, motivele de neliniște, ajungi să-ți trăiești viața la intregul ei potențial.

Sigur că aici am invățat și ne-am disciplinat mai mult ca nicăieri să nu facem risipă. De la lumina lăsată aprinsă prin toată casa, că de, vine decembrie și se face regularizarea. In fiecare an de când suntem aici primim bani in fiecare decembrie inapoi in cont. Tot pe bune. Nu pe compensări și vrăjeli că se scade sau regularizează la Sf. asteaptă. Tot la disciplină și respect e de bun augur să ai grijă de bunurile pe care le primești. Că stai in chirie sau ai propria locuință. Nu poți să stai comod in casă și să te uiți pe geam cum tunde vecinul iarba, toacă și sortează resturile, iar la tine in curte iarbă e deja stufăriș. Bine nici nu prea te lasă sufletul și nici contul din bancă. E posibil să primești ” apostrofări” materiale. Doamnele ies la grădinărit ca și cum ar pleca in oraș. Mă surprind mereu intoarsă de gât admirând sincer eleganța și perseverența cu care o fac. Indiferent de vârsta pe care o au.

Am citit că diaspora se mărește. Mereu. Numai că acum mai mult ca nicioadată oamenii pun in balanță și fac termene de comparație. Nu mai trimit banii pentru case in țară. Le construiesc aici. Pentru că aici devii un pic alt om. Nu schimbi doar mediul, casa, vecinii și serviciul. Când mă uit in spate sunt mai mulțumită și mult mai bine cu mine insumi decât când purtam ecuson sau costum office. Simt că am evoluat. Nu profesional. Dimpotrivă. Ca OM. Inveți să reconsideri până și succesul. Plecarea de acasă e cel mai greu pas. Odată făcut nimic nu e imposibil.

O tara straina nu iti schimba personalitatea sau caracterul pe care il ai, dar iți oferă posibilitatea, libertatea si increderea de a alege o altă formă de viața mai apropiata de ce iti doresti. De ce ai visat. Pe bune și real.

”Chapeau bas” Frau Merkel!”

Coșmarul trăit de o româncă venită la muncă în Germania: «Nemții sunt duri şi reci, nu le convine că vin alţii să lucreze în ţara lor»

Apelul unui român care s-a întors în țară, după 10 ani de Germania: „Români din diaspora, nu vă întoarceți acasă”

Româncă suspectată de jefuirea a zeci de bătrâne în Germania, eliberată de judecători

Șoferi români de TIR, jefuiți pe o autostradă din Germania