Poliția din Passau a controlat vineri, 26 iunie, pe A3, doi soți români care s-au dovedit a fi certați cu legea. Vor sta mult timp la închisoare.
Când au fost verificați, în jurul orei 8 dimineața, cei doi se aflau la bordul unui Opel Astra, în zona de odihnă Donautal-Ost. În timpul inspecției s-au constatat mai multe nereguli, inclusiv că mașina nu avea încheiată o asigurare.
În plus, soțul în vârstă de 26 de ani era căutat cu mandat de arestare de Parchetul din Aschaffenburg pentru fraudă.
Dar surpriza cea mare a venit când a fost verificată soția, conducătoarea mașinii. „Românca era căutată cu nu mai puțin de 148 de mandate de arestare”, a spus un purtător de cuvânt al poliției.
Motivul multiplelor mandate de arestare: nu plătise amenzi pentru numeroase infracțiuni rutiere. Între timp, amenzile și costurile judiciare au ajuns la aproape 10.000 de euro.
Întrucât pasagerul nu și-a putut plăti amenda de 1.800 de euro pentru fraudă, a fost închis în penitenciarul din Passau. Va ispăși 100 de zile de închisoare.
Soției sale i s-a rezervat un sejur de 188 de zile la închisoarea din Regensburg.
De asemenea, cei doi soți au fost raportați la autoritățile competente pentru încălcarea legii privind asigurarea obligatorie a mașinii, informează Passauer Neue Presse.