Sari la conținut

Controale la intrarea în Germania: Pentru neplata unei amenzi de 2.400 de euro, un român a fost trimis să se odihnească două luni după gratii

13/05/2021 15:23 - ACTUALIZAT 23/11/2023 09:13

Românul în vârstă de 40 de ani a fost controlat luni, 10 mai, de polițiștii germani la ieșirea din Aachen-Laurensberg, imediat după ce a sosit din Olanda.

Verificându-i detaliile personale în baza de date, ofițerii au descoperit un mandat de arestare emis de  Parchetul din München pentru conducere în stare de ebrietate.

Germania: Onoarea infractorului? Un român căutat cu mandat de arestare s-a dus singur la poliție ca să-și plătească amenda

Mandatul a fost emis pe baza unei hotărâri pronunțate de Tribunalul Districtual din München în 2019.

Bărbatul de 40 de ani a fost condamnat la plata unei amenzi de 2.400 de euro, pe care nu s-a sinchisit să o plătească, sau, alternativ, la o pedeapsă de 60 de zile de închisoare pentru infracțiunea de circulație menționată anterior.

Revenit din Germania în România, a FUGIT din carantină și a fost prins la volan fără permis. Amendă și dosar penal

Pentru că nu a putut plăti amenda pe loc, românul a fost arestat și închis în penitenciarul din Aachen, unde își va petrece următoarele două luni, informează un comunicat al Poliției.