in

Amenzi rutiere în Germania

În Germania, la fel ca în orice altă țară, pentru a circula fără probleme în trafic, orice șofer trebuie să respecte reglementările prevăzute de Straßenverkehrs-Ordnung (StVO), legea circulației pe drumurile publice. Iată ce vă paște în caz că le ignorați!

Cu o lungime totală de peste 231.000 km, rețeaua de drumuri din Germania este compusă din: drumuri locale – Kreisstraßen (au semne de circulație de culoare albă și sunt marcate cu litera L și numere), drumuri regionale – Landesstraßen, drumuri federale – Bundesstraßen (au semne de circulație de culoare galbenă și sunt marcate cu litera B și numere) și autostrăzi – Autobahnen / Bundesautobahnen (au semne de circulație de culoare albastră și sunt marcate cu litera A și numere). În plus, există străzile din interiorul localităților, care se întind pe o lungime de peste 413.000 km. Înainte de a porni la drum pe oricare dintre ele, asigurați-vă că știți regulile de circulație, pentru a nu fi nevoiți să faceți cunoștință cu sancțiunile, care pot fi destul de dure.

Limita de viteză (Geschwindigkeitsbegrenzung)

Viteza maximă permisă în localități este de 50 km/h, în afara localităților – de 100 km/h, iar pe autostrăzi nu există limită de viteză, cu excepția unor zone unde există o limită recomandată de 130 km/h. Pentru nerespectarea acestora, există următoarele tipuri de amenzi.

  • depășire cu până la 10 km/h: în afara localității – 10 euro, în localitate – 15 euro
  • depășire cu 11 – 15 km/h: în afara localității – 20 euro, în localitate – 25 euro
  • depășire cu 16 – 20 km/h: în afara localității – 30 euro, în localitate – 35 euro
  • depășire cu 21 – 25 km/h: în afara localității – 70 euro, în localitate – 80 euro
  • depășire cu 26 – 30 km/h – suspendarea permisului o lună (în cazul depășirii de două ori într-un an a vitezei cu 26-40 km/h) și/sau 80 euro amendă în afara localității, respectiv 100 euro în localitate
  • depășire cu 31 – 40 km/h – suspendare permis o lună (în cazul depășirii de două ori într-un an a vitezei cu 26-40 km/h) și/sau 120 euro în afara localității, respectiv 160 euro în localitate
  • depășire cu 41 – 50 km/h – suspendare permis două luni și 160 euro amendă în afara localității/ 200 euro în localitate
  • depășire cu 51 – 60 km/h – suspendare permis două luni, plus 240 euro în afara localității/280 euro în localitate
  • depășire cu 61 – 70 km/h – suspendare permis trei luni, plus 440 euro în afara localității și 480 euro în localitate
  • depășire cu peste 70 km/h – suspendare permis trei luni, plus 600 euro în afara localității și 680 euro în localitate

Parcarea (Parken)

  • la o distanță mai mică de cinci metri în locuri cu vizibilitate redusă, în curbe sau treceri pietonale, dar și în locuri interzise prin semne de circulație – 15 euro. Dacă se soldează cu blocarea circulației sau durează mai mult de o oră – 25 euro
  • pe drumuri pietonale și/sau pe piste pentru biciclete – 20 euro, respectiv 30 euro (cu blocarea circulației sau mai mult de o oră)
  • pe drumurile de acces ale mașinilor de pompieri – 35 euro sau 65 euro (cu blocarea accesului)
  • parcarea în rândul doi (dublarea rândului de mașini destinat parcării) – 20 euro sau 25 euro (cu blocarea circulației)
  • parcarea fără Parkschein (bilet de parcare) sau depășirea timpului de parcare: 10 euro (mai puțin de 30 minute),15 euro (între 30 minute și o oră), 20 euro (mai puțin de două ore), 25 euro (între două și trei ore), 30 euro (peste trei ore)
  • pe locuri destinate persoanelor cu handicap – 35 euro
  • pe două locuri de parcare – 10 euro
  • în zone pietonale – 30 euro
  • pe șinele destinate vehiculelor speciale – 25 euro, respectiv 35 euro, dacă se blochează circulația acestora
  • pe autostrăzi sau drumuri federale – 70 euro

Neacordarea de prioritate

  • prioritate de dreapta – 25 euro/100 euro (cu punere în pericol)/ 120 euro (cu pagube)
  • nerespectarea semnului «Stop!», cu blocarea circulației – 25 euro/ 100 euro (cu punere în pericol)/ 120 euro (cu pagube)
  • neacordarea de prioritate mașinilor de pompieri, poliție sau salvare – 20 euro

Alte tipuri de amenzi

Consumul de alcool

Limita de alcool permisă pentru conducerea autovehiculelor este de 0,5 g/l alcool pur în sange (în Germania ai voie să bei o bere), cu excepția șoferilor care au sub 21 de ani și a celor aflați în perioada de probă, pentru care limita este zero. Șofatul cu peste 0,5g/l alcool pur în sânge atrage după sine o amendă de 500 euro și suspendarea permisului pentru o lună (la prima abatere), 1000 euro și suspendarea permisului pentru trei luni (la a adoua abatere), 1500 euro și suspendarea permisului pentru trei luni (a treia abatere). Conducerea cu mai mult de 1,09 g/l alcool pur în sânge se sancționează cu închisoare și/sau amendă și retragerea permisului.

Folosirea telefonului mobil

Este pedepsită cu o amendă de 100 euro și un punct penalizare. În caz de accidente soldate cu daune materiale, amenda se ridică la 200 euro, două puncte penalizare și suspendarea dreptului de a conduce timp de o lună. Folosirea mobilului și a gadget-urilor este interzisă nu doar în timp ce mașina se află în mișcare, ci chiar și atunci când stai pe loc, atâta timp cât motorul mașinii este pornit. Aceeași regulă se aplică când aștepți la semafor și ai motorul oprit. Singura cale legală de a purta convorbiri telefonice la volan este folosirea dispozitivelor de tip handsfree.

Ultraj

Să rămâi calm atunci când un alt șofer îți taie calea, te stresează cu claxoane sau îți lovește mașina poate părea imposibil uneori, însă e bine să te gândești de două ori înainte să-i spui vreo două. Conform site-ului www.bussgeldkataloge.de, dacă le arăți degetul special altor participanți la trafic, amenda este de 4000 euro, dacă scoți limba la ei – 300 euro, iar dacă îndrepți arătătorul spre tâmplă, sugerându-le că au probleme cu capul, scoți din buzunar 750 euro. În ce privește formulele de adresare, sancțiunile pot porni de la 300 euro și pot ajunge la 2.500 euro, în funcție de cât de «prietenoase» sunt.

Ohne Kindersitz

Sugarii și copiii mici, cu înălțimea de până la 1,50 m și vârste sub 12 ani, trebuie să fie transportați în scaune speciale (Kindersitz), fixate pe bancheta din spate a automobilului sau pe scaunul din dreapta șoferului. Altfel plătiți o amendă de 30 euro, iar dacă transportați mai mulți copii fără Kindersitz, suma se cifrează la 35 euro pentru fiecare dintre ei. Aceleași sancțiuni se aplică și dacă micuțul nu poartă centura de siguranță, iar când copiii sunt surprinși fără niciuna dintre cele două măsuri de siguranță, șoferul primește 70 euro pentru fiecare dintre cei aflați în cauză și un punct penalizare, respectiv 60 euro și un punct penalizare dacă este vorba despre un singur copil.

Mihaela Zamfirache

Obținerea permisului auto pentru categoria B în Germania. Acte necesare, şcoala de şoferi, probe de examen

„După șase zile de Germania, simți că te-ai născut pentru a aparține unei societăți funcționale”. De ce la ei se poate și la noi nu?

Candidatură din Germania pentru conducerea PMP Diaspora, după demisia „deputatului penal” Coliu