Sari la conținut

Germania, bătăi ca în ”Vestul Sălbatic” în fața unui supermarket, zece patrule de poliție au venit pentru a calma situația

25/07/2022 12:49 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:14

Germania, bătăi ca în ”Vestul Sălbatic” în fața unui supermarket, zece patrule de poliție au venit pentru a calma situația.

După ce managerul unui supermarket din Stadtbergen (Augsburg – Bavaria) a refuzat accesul unui grup de persoane în stare de ebrietate, a avut loc o revoltă, scrie Augsburger Allgemaine.

Altercația a declanșat o operațiune majoră a poliției, zece patrule de poliție au ajuns la fața locului.

Bătăi în masă, de până la o sută de persoane, la piscinele din Berlin, firmele măresc personalul de securitate

Germania, bătăi ca în ”Vestul Sălbatic” în fața unui supermarket

Sâmbătă după-amiază a fost nevoie de un număr mare de polițiști pentru a face față unei altercații în fața unui supermarket din Stadtbergen. La sediul poliției s-a vorbit despre „scene din Vestul Sălbatic” care au avut loc în fața supermarketului din cartierul Virchow.

Potrivit poliției, în altercație au fost implicate patru persoane, care erau bete și care doreau cu disperare să intre în supermarket, deși anterior le fusese interzis accesul în incintă.

Când managerul magazinului le-a refuzat intrarea, aceștia s-au luat la bătaie, ceea ce a declanșat o operațiune majoră a poliției în jurul orei 15.00. Trei persoane au fost rănite ușor.

Polițiști din Augsburg și Gersthofen s-au deplasat la Stadtbergen

Aproximativ zece patrule din Augsburg și Gersthofen au fost nevoite să iasă pentru a ține situația sub control la fața locului. Patru persoane au trebuit să fie încătușate, a precizat poliția.

O persoană a fugit pe o bicicletă, dar a fost găsită ulterior întinsă lângă ea.

În ceartă au fost implicați o femeie de 34 de ani și trei bărbați. Toți cu vârste cuprinse între 35 și 52 de ani.

Patru dintre ei trebuie să răspundă acum pentru vătămare corporală și rezistență împotriva forțelor de ordine. Iar o persoană pentru conducere sub influența alcoolului.

Potrivit poliției, unul dintre motivele revoltei a fost faptul că participanții se aflau în stare de ebrietate avansată.

surse: Augsburger Allgemaine, ziarulromanesc.de