in

Merkel: “Într-o zi, vom fi cu siguranţă capabili să citim gândurile. Chiar avem nevoie de acest lucru?”

Cancelarul german Angela Merkel a avertizat asupra riscurilor pe care le presupune pentru societate folosirea necontrolată a inteligenţei artificiale (A.I.), într-un discurs rostit în faţa studenţilor de la prestigioasa universitate Keio din Tokyo, transmite dpa, citat de Agerpres.

“Ceea ce facem trebuie să fie în folosul oamenilor”, a subliniat Merkel.

“Într-o zi, vom fi cu siguranţă capabili să citim gândurile”, a continuat ea. “Acest lucru ar putea să le fie de ajutor celor care nu pot să vorbească, dar dacă toţi oamenii pot citi gândurile celorlalţi, trebuie să ne întrebăm: chiar avem nevoie de acest lucru? Ce înseamnă asta pentru interacţiunea socială?” – s-a întrebat cancelarul german.

“Va trebui de asemenea să discutăm în ce măsură ne putem păstra personalitatea umană”, a mai remarcat ea. “Când ai o proteză la picior sau suferi un transplant de organe, rămâi acelaşi. Dar dacă îmi implantez un cip în creier ca să gândesc mai rapid sau mai bine, voi mai rămâne acelaşi? Unde ia sfârşit umanitatea mea? Sunt întrebări la care va trebui să găsim răspunsuri”, a notat Angela Merkel.

Şefa guvernului german a apreciat, pe de altă parte, că “este adevărat că nu trebuie să ne temem că inteligenţa artificială va face ca oamenii să devină complet inutili” şi a făcut apel la “demistificarea” tehnologiei, care va crea noi locuri de muncă. Dar, a menţionat ea, este esenţial ca oamenii să definească “directivele etice” privind folosirea A.I..

Germanii testează un robot pentru livrarea corespondenței. PostBOT poate căra până la 150 de kilograme

Românca moartă în Germania după mai mulți ani de comă va fi înmormântată astăzi

Compania aeriană „Germania” și-a declarat falimentul și a anulat toate zborurile