Sari la conținut

Germania a testat cu succes taxiurile zburătoare. Când am putea călători cu ele

20/05/2019 13:18 - ACTUALIZAT 21/06/2023 00:51

Germania anunţă că a testat cu succes un taxi zburător. Vehiculul ar putea intra în transportul public în 2025, anunță Mediafax, citând The Guardian.

Dezvoltat de compania Lilium, taxiul zburător are la bază o tehnologie de decolare şi aterizare verticală.

Prevăzut cu cinci locuri şi alimentat cu baterii, vehiculul (numit tot Lilium) este conceput să poată zbura pe o distanţă de 300 de kilometri, care ar putea fi străbătută într-o oră la viteză maximă.

CITIȚI ȘI: Aeroportul neobișnuit din Germania. Poduri folosite ca piste pentru avioane

Lilium a mai testat în 2017 o maşinărie zburătoare de acest tip, însă era un model mult mai mic. Recentul zbor de control la distanţă, efectuat pe un aerodrom din Munchen, cu un prototip de dimensiuni mari, reprezintă un „pas uriaş” în evoluţia proiectului, spun reprezentanţii companiei.

Firma Litium a fost fondată în 2015 şi în doar patru ani a reuşit să atragă un volum investiţional de peste 100 de milioane de euro. Ţinta actualului proiect este dezvoltarea unui serviciu de transport după tiparul Uber.

„Nu suntem o companie care dezvoltă avioane. Lilium este un serviciu de mobilitate (…) Vehiculul arată frumos şi suntem încântaţi să-l vedem zburând pentru prima oară”, a declarat Daniel Wiegan, directorul executiv al companiei.

Ultima versiune a taxiului zburător – cu un loc pentru pilot şi patru pentru pasageri – va fi modelul pentru producţia în masă a vehiculului.

Taxiuri aeriene, testate în orașul Ingolstadt din Germania