Sari la conținut

O româncă și-a luat copilul de la școală cu o săptămână înainte de vacanță. Amenda: până la 1.000 de euro

13/02/2024 21:52 - ACTUALIZAT 13/02/2024 22:15
Amendă copil luat de la școală înainte de vacanță

În Germania școala este obligatorie și astfel este ilegal ca părinții să nu-și trimită copiii la școală înainte de startul vacanței oficiale. Exact această greșeală a făcut o româncă. Femeia a fost depistată împreună cu fiul ei, elev, la sosirea pe un aeroport din Bavaria. (Continuă după fotografie)
CITIȚI ȘI ► Germania: Amenzi pentru părinții care își iau copiii de la școală înainte de începerea oficială a vacanțelor

Luni, 12 februarie, poliția l-a găsit pe elevul care a absentat de la școală în Aeroportul Memmingen. Mama pur și simplu a prelungit vacanța fiului ei cu o săptămână. Polițiștii de frontieră i-au verificat pe femeia în vârstă de 31 de ani și pe fiul ei de nouă ani după sosirea în Germania cu un zbor Târgu Mureș – Memmingen.

Potrivit poliției, în timpul controlului de frontieră s-a constatat că cei doi plecaseră din Germania pe 5 februarie, cu o săptămână înainte de începutul vacanței. Vacanța în Bavaria este programată între 12 și 16 februarie. (Continuă mai jos)
CITIȚI ȘI ► Vine o nouă vacanță în Germania! Calendarul zilelor libere în fiecare land federal

Mama a anunțat la școală că fiul ei, care este supus școlarizării obligatorii în Bavaria, este bolnav și nu l-a mai trimis la ore, relatează all-in.de. Românca va fi amendată cu o sumă de până la 1.000 de euro

În majoritatea landurilor din Germania amenda este de până la 1.000 de euro, dar în Berlin și Brandenburg, de exemplu, acestea pot ajunge până la 2.500 de euro.