Sari la conținut

Controale la intrarea în Germania – Un român s-a aruncat în gol. Spera să scape de arestare

16/05/2024 13:13 - ACTUALIZAT 27/05/2024 11:48
Român cascador arestat la intrarea în Germania

Joi după-amiază, 9 mai, polițiștii federali de la punctul de trecere a frontierei Waldmünchen / Höll au reținut un bărbat de 32 de ani în baza unui mandat de arestare. După prezentarea la Tribunalul din Regensburg, românul s-a smuls brusc din strânsoarea unei polițiste federale, a sărit peste balustrada scărilor și a căzut în gol. Polițista federală a fost rănită în timp ce încerca să-i atenueze căderea bărbatului.

În jurul orei 17, polițiștii federali au controlat un microbuz înmatriculat în Bulgaria la intrarea în țară prin punctul de trecere Höll. În vehicul se aflau în total zece persoane. La verificarea unuia dintre pasageri în sistemul de căutare al poliției, agenții au constatat că acesta era căutat, relatează Oberpfalz Aktuell.

Tribunalul din Mannheim emisese pe numele românului un mandat de arestare pentru suspiciunea urgentă de furt în două cazuri și fraudă informatică. Polițiștii federali l-au arestat pe bărbatul de 32 de ani. (Continuă mai jos)

La secție, bărbatul a început brusc să se plângă de probleme psihice și a căzut la pământ. Potrivit declarațiilor sale, suferă de mai multe afecțiuni. O ambulanță l-a transportat pe bărbatul de 32 de ani la spitalul din Cham. Românul a trebuit să rămână peste noapte în spital pentru tratament. Vineri dimineață (10 mai), medicul de serviciu a confirmat că bărbatul de 32 de ani poate fi prezentat la Tribunalul din Regensburg.
CITIȚI ȘI ► Germania: Român de 18 ani a scuipat și insultat polițiștii care l-au arestat pentru furt și ultraj

Românul s-a aruncat în gol

După audiere, judecătorul de instrucție a pus în aplicare mandatul de arestare emis de Tribunalul din Mannheim. La ieșirea din sala de ședințe de la etajul al treilea al Tribunalului din Regensburg, o polițistă federală îl conducea pe arestat de braț, urmată la scurtă distanță de un alt polițist federal. La nivelul balustradei scărilor, românul s-a smuls din strânsoarea polițistei și a încercat să se arunce peste balustradă. Polițista federală a reușit să-l prindă de braț, dar a simțit în acel moment o lovitură în față.

Românul atârna deja cu tot corpul în golul scărilor. Polițistul federal a reușit și el să-l prindă de un braț, dar nu a putut să-l țină. Arestatul s-a smuls și a alunecat de la un etaj la altul prin golul scărilor. Bărbatul de 32 de ani a reușit să încetinească căderea, apucându-se repetat de balustradă.

Când agenții au ajuns la subsol, românul era întins pe spate pe podea. Polițiștii federali nu au putut să-i acorde primul ajutor deoarece bărbatul se opunea oricărei măsuri. În cele din urmă, agenții au fost nevoiți să-l încătușeze.

O ambulanță a sosit rapid la locul intervenției. Paramedicii au reușit să-i administreze bărbatului medicamente printr-o injecție. În acest timp, bărbatul a încercat să se rănească, lovindu-se cu ceafa de podea. Polițista federală a reușit să prevină acest lucru, punându-și mâna între podea și capul românului.
CITIȚI ȘI ► Câine polițist, MUȘCAT de un bărbat agresiv. Polițist în misiune, lovit cu pumnul de o femeie

Polițiștii și paramedicii, scuipați și loviți de român

Bărbatul de 32 de ani a început să scuipe către agenți și paramedici, lovindu-i. Polițista a fost nevoită să-i acopere gura cu mâna, purtând mănuși de serviciu. Un echipaj de poliție chemat de la Secția de Poliție Regensburg Sud a reușit să-i pună bărbatului o mască de protecție împotriva scuipatului. În cele din urmă, românul a fost internat cu răni ușoare în clinica regională din Regensburg.

Polițista a întrerupt serviciul și a mers la spital pentru a-și trata rănile, dar a putut să plece la scurt timp. În prezent, ea nu este aptă de serviciu. Polițistul federal a rămas nevătămat. Acum, românul este cercetat pemal de Poliția Federală din Waldmünchen și pentru ultraj.