Controale ale camioanelor în Germania. Polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Rutieră din Traunstein a efectuat luni dimineața, 28 noiembrie, pe drumul federal 304, numeroase controale în zona Altenmarkt an der Alz, Bavaria. Agenții au avut în vedere, printre altele, respectarea timpilor de conducere și de odihnă, vitezei maxime permise și normelor de siguranță a încărcăturii.
Germania, controale în trafic: Polițiștii au verificat inclusiv seria telefonului mobil din posesia unui șofer. Ce au descoperit
Primul vehicul controlat a fost un camion înmatriculat în România, care era condus de doi șoferi. În urma evaluării tahografului și a cardurilor de șofer asociate, ambii șoferi, un bărbat de 33 de ani și un cetățean român de 47 de ani, au fost denunțați pentru încălcarea legii privind personalul din transporturile rutiere. Mai mult, compania de transport românească nu și-a respectat obligatiile, ceea ce va duce și la o amendă severa.
Un alt camion înmatriculat în România a fost controlat din cauza vitezei cu care rula. S-a dovedit că șoferul român, în vârstă de 63 de ani, circula cu 89 km/h pe drumul principal în loc de 60 km/h, viteza permisă. Întrucât a făcut acest lucru de mai multe ori, amenda a fost mărită corespunzător. După ce a plătit garanția de 600 de euro, șoferul a putut să-și continue călătoria.
Controale ale camioanelor în Germania – Transport periculos
Următorul vehicul verificat a fost o dubă mică înmatriculată în Germania. S-a constatat că șoferul român în vârstă de 28 de ani livrea colete comerciale. Întrucât încărcătura includea și pachete cu mărfuri periculoase, inclusiv în jur de 25 kg de baterii litiu-ion, s-a verificat echipamentul special pentru transportul mărfurilor periculoase.
Șoferul nu a putut prezenta stingătorul necesar, motiv pentru care a fost denunțat pentru încălcarea legii privind transportul mărfurilor periculoase. Transportatorul, o companie din Turingia, va fi amendată din cauza stingătorului lipsă. Călătoria a fost oprită până când echipamentul lipsă a fost furnizat.
Sursa: Traunsteiner Tagblatt. ZiarulRomanesc.de