Sari la conținut

Germania, controale ale poliției în Bavaria: Un român a fost arestat pentru o amendă neplătită

05/09/2022 12:08 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:14
Român arestat în Germania pentru o amendă neplătită

Infractori români în Germania. Român arestat în Germania pentru o amendă neplătită. Duminică, 4 septembrie, poliția federală a fost chemată la diverse operațiuni în Gara Centrală din München. Doi germani s-au luat la bătaie, un italian a cerșit în mod agresiv și a fost bătut, un ungur a încercat să fure laptopul unei femei, apoi a furat o bicicletă, un român a fost arestat pentru neplata unei amenzi.

În ceea ce-l privește pe român, acesta a fost verificat în Gara Centrală din München în jurul orei 9:15.

Germania, controale aleatorii în aeroporturi. Un român a plătit pe loc o amendă de 4.200 €

Pe numele bărbatului în vârstă de 50 de ani exista un mandat de arestare pentru neplata unei amenzi de 1.500 de euro. Acesta fusese condamnat de Judecătoria din München pentru vătămare corporală.

Întrucât nu a putut plăti suma, a fost închis într-un penitenciar din Bavaria pentru a ispăși o pedeapsă substitutivă de 100 de zile.

Germania, controale de frontieră. Român, nevoit să-și plătească o amendă pentru a evita închisoarea

Românul a intrat pentru prima dată în Germania în 2017 și de atunci a fost în repetate rânduri clientul poliției, de exemplu pentru agresarea oamenilor legii, amenințări și insulte.

În plus, baza de date a arătat că acesta mai era căutat de alte două autorități judiciare pentru fraudă și conducere în stare de ebrietate.

Germania, ziua și arestarea unui român pentru amendă neplătită!

Sursa: Bundespolizeiinspektion München. ZiarulRomanesc.de