Sari la conținut

România ar putea INTERZICE importul de deşeuri. „Altfel vom deveni o uriașă găleată de gunoi”

09/12/2021 06:01 - ACTUALIZAT 09/12/2021 06:03

România, care a devenit în ultimii ani groapa de gunoi a Europei, ar putea interzice importul de deșeuri. Un proiect legislativ în acest sens a fost depus la Senat.

Peste 7.000 de tone de deșeuri ilegale au intrat în ultimele zece luni, însă procurorii spun că această cantitate este doar vârful icebergului.

Străinii declară gunoaiele care ajung în Portul Constanța din Italia, Franţa, Spania sau Marea Britanie drept marfă second-hand sau pentru reciclare. Polițiștii de frontieră au descoperit inclusiv bucăți de tractoare care urmau să ajungă în România pentru a fi distruse, relatează Ştirile Pro TV.

„Numai pe cale maritimă au fost identificate 110 containere care urmau să intre în țară însumând peste 2200 de tone. Au mai fost descoperite și 200 de tone de deșeuri încercând să între în țară pe cale rutieră cu ajutorul tirurilor, dar și pe cale fluvială aproximativ 4500 de tone de marfă care la fel a fost catalogată drept deșeuri de către comisarii gărzii de mediu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Gârdei de Coastă Constanța.

Procurorii cred că în realitate cantitățile sunt mult mai mari. Ba chiar vorbesc despre adevărate rețele internaționale care sunt gata să trimită în România zeci de mii de tone de deșeuri, odată cu intrarea țării noastre în spațiul Schengen.

„Oamenii au deschis autostrăzi către România din privința transferului de deșeuri. Acum doar se vor activa și vor crește în progresie geometrică pentru că se știe unde sunt vulnerabilitățile și să nu vă mirați dacă în felul acesta în foarte puțin timp vom deveni o uriașă găleată de gunoi”, a transmis un procuror.

Zeci de mii de tone de deșeuri din toată Europa ajung în România. «Ne transformăm într-o uriașă pubelă de gunoi»

Procurori, comisari de mediu și activiști au de gând să-i oprească și cer printr-un proiect legislativ depus la Senat interzicerea importurilor de deșeuri de orice natură și, printre altele, limitarea de la 77 la 15 a punctelor vamale prin care pot fi aduse materiale reciclabile.

„Dorim să permitem comisarilor gărzii de mediu să constate și să cerceteze din oficiu infracțiunile ce țin de legislația mediului, nu doar să acționeze în urmă unor solicitări oficiale așa cum se întâmplă acum”, a declarat deputatul Bogdan Bola.

Traficul de deșeuri este una dintre cele mai profitabile afaceri ilegale din ultimul deceniu, spun procurorii. În statele vest europene neutralizarea unei tone de deșeuri costă peste 170 de euro, în timp ce în România costă 30 de euro. În prezent sunt derulate 40 de dosare penale privind importurile ilegale de deșeuri.