Sari la conținut

Cetățean german, condamnat în România pentru importuri ilegale de deșeuri

11/11/2021 15:09 - ACTUALIZAT 11/11/2021 15:13

Un cetățean german care derula afaceri cu deșeuri la Constanța, a fost condamnat pentru încălcarea legislației în domeniul importurilor. Acesta a importat aproape două sute de tone de deșeuri din Germania, pentru a le elimina în România, la Medgidia mai exact, însă a ”mascat” adevărata proveniență a acestora, ca și când ar fi provenit din România, scrie FocusPress.

În vârstă de 53 de ani, Dambeck Markus, cetățean german, a fost trimis în judecată în luna august 2020, împreună cu firma pe care o deține în România, într-unul din dosarele deschise ca urmare a deșeurilor ajunse în țara noastră și care au dat naștere unui val de indignare în rândul românilor. La finalul cercetării judecătorești, instanța de fond l-a condamnat pe acesta la o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de exportul sau importul de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu.

Sute de tone de deșeuri importate din Germania

Potrivit procurorilor, afaceristul deține o societate în România dar care poartă cam același nume cu o altă societate din Germania, care apare ca exportator al deșeurilor. Prin intermediul celor două societăți, în România au ajuns 204 tone de deșeuri, constând în ambalaje și alte materiale plastice, pe care importatorul le-a depozitat pe raza județului Ilfov, dar pentru care a schimbat toate documentele, astfel încât să apară ca fiind provenite din țara noastră.

România, sufocată de gunoaiele altora. Procuror: «După intrarea în Schengen o să fie nenorocire»

Astfel, în perioada octombrie 2018 – martie 2019, societatea Rigk SRL, administrată de afaceristul german, a importat de la  RIGK GmbH, din Germania, cantitatea de 204 tone deşeuri, constând în 58 de baloţi de ambalaje de mase plastice. În 2019, Garda Națională de Mediu a reclamat că societatea nu elimina deșeurile respective într-o instalație proprie, aparținând  Rigk SRL, destinată acestui scop, așa cum prevede legea, ci era valorificată și eliminată în instalația societății EcoFriend  Recycling SRL dein Medgidia.

Modul de lucru

Între cele două societăți cu nume asemănătoare, una din România, cealaltă din Germania, a fost încheiat un contract de vânzare și transport deșeuri, iar importatorul a încheiat un contract de vânzare/cumpărare cu societatea din Medgidia, unde deșeurile erau expediate fără a fi tratate în vreun fel, așa cum prevede legea. Însă, la data controlului celor de la Garda de Mediu, reprezentanții societății procesatoare nu au putut prezenta certificatele de valorificare aferente deșeurilor respective, stabilindu-se ulterior că transferul deșeurilor a fost făcut în mod ilegal, iar prelucrarea deșeurilor ar fi trebuit făcută chiar de firma importatoare, în instalația proprie. Mai exact, vorbim despre un transfer de deșeuri, folosind acte de proveniență germane până la sediul societății din județul Ilfov – comuna Bragadiru, după care au înlocuit documentația ca și cum deșeurile ar fi internaționale, fiind încălcate legile naționale.

Anchetatorii au intrat pe fir

A fost deschisă, astfel, o anchetă penală, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că s-au încălcat în mod flagrant normativele privind operațiunile de import/export, mai ales că nu a fost făcut un singur transport.

Interesant este că, prin aceste suprapuneri de documente diferite pentru aceeaşi marfă, de la o firmă germană și una românească, o parte din cantitatea totală de deșeuri a fost recepționată la fabricile de ciment din Medgidia, care, în realitate, au fost preluate în vederea valorificării prin reciclare și nu prin coincinerare în unitățile respective.

Directorul executiv al SC EcoFriend Recycling SRL Medgidia, audiat ca martor, a atestat că niciodată deșeurile primite a unitatea de procesare pe care o conduce nu au avut document de proveniență Germania, ci exclusiv România, ceea ce înseamnă că inculpații au schimbat setul de documente ale deșeurilor aduse în țară ca și cum acestea ar proveni de pe teritoriul României și nu din Germania.

Gunoaie importate în România: Un container cu 25 de tone de deșeuri va fi returnat expeditorului din Germania

Anchetatorii au stabilit că, în speța de față, nu este vorba despre un prejudiciu material, ci este vorba despre o stare de pericol, fiind încălcate drepturile comunității, mai ales că este încălcat în mod evident dreptul la un mediu sănătos.

De precizat că odată cu declanșarea anchetei, societatea importatoare, Rigk SRL România și-a schimbat administratorul, Dambeck Markus, care a invocat mai multe motive pentru a nu se prezenta la audieri, singura dată când a fost audiat fiind la începutul anchetei, când avea calitate de suspect, în 2019.

În vara anului trecut, procurorii au cerut trimiterea în judecată a cetățeanului german, Dambeck Markus, respectiva  societății administrat de acesta, SC Rigk SRL, pentru infracțiuni precum importul sau exportul de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale, Garda Națională de Mediu fiind parte vătămată în proces.

Revenind în prezent, acesta a fost condamnat, așa cum am arătat mai sus, la doi ani de închisoare cu suspendare, însă sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.