Sari la conținut

Germania, printre primele ţări care recomandă o doză booster pentru grupa de vârstă 12-17 ani

14/01/2022 10:37 - ACTUALIZAT 30/01/2022 11:02

Doză booster vaccin, copii 12-17 ani. Autoritatea germană în domeniul vaccinării, STIKO, a recomandat joi ca toţi copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani să primească o doză de rapel anti-COVID-19, chiar dacă Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) nu a autorizat administrarea unei doze booster de vaccin pentru această grupă de vârstă, relatează Reuters.

doză booster de vaccin

Germania devine astfel una dintre primele ţări din lume care face această recomandare, după Statele Unite, Israel şi Ungaria.

Potrivit STIKO, acest rapel ar trebuie să fie făcut cu serul de la BioNTech/Pfizer, cel mai devreme după trei luni de la a doua doză de vaccin.

Președintele Germaniei, despre vaccinarea obligatorie: „O astfel de măsură drastică trebuie să fie pe deplin justificată”

„Situaţia actuală, cu o creştere bruscă a numărului de cazuri din cauza variantei Omicron şi a consecinţelor pentru sistemul de sănătate din Germania, face necesară extinderea campaniei de vaccinare”, a spus STIKO într-un comunicat.

Datele despre eficacitatea şi siguranţa administrării unei doze booster celor între 12 şi 17 ani sunt încă limitate. Dar se consideră că riscul de reacţii adverse severe este foarte scăzut, a adăugat STIKO.

Ieșirea din pandemie, virusolog german: „Mai întâi te vaccinezi și apoi te infectezi”

Deoarece EMA nu şi-a dat încă aprobarea, Germania va fi responsabilă pentru orice probleme legate de administrarea acestei doze booster.

EMA examinează dacă va prelungi aprobarea pentru doza booster cu vaccinul Pfizer la cei de 16 şi 17 ani.