Sari la conținut

Președintele Germaniei, despre vaccinarea obligatorie: „O astfel de măsură drastică trebuie să fie pe deplin justificată”

12/01/2022 15:51 - ACTUALIZAT 30/01/2022 11:03

Președintele Germaniei a cerut miercuri o dezbatere amănunțită asupra planurilor de vaccinare obligatorie împotriva coronavirusului pentru toți adulții din țară, spunând că o astfel de măsură drastică trebuie să fie pe deplin justificată.

vaccinarea obligatorie Steinmeier
Președintele Germaniei, despre vaccinarea obligatorie: „O astfel de măsură drastică trebuie să fie deplin justificată”

Cancelarul susține apelurile pentru obligativitatea vaccinării, iar parlamentarii sunt așteptați să înceapă dezbaterea unui proiect de lege la sfârșitul lunii.

Sondajele arată că majoritatea oamenilor din Germania susțin vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19, dar o minoritate vocală se opune ideii.

Începe vaccinarea în farmacii în Germania. Incidența crește

„Eu, unul, consider că este necesar și voi milita în mod activ pentru asta”, a spus cancelarul Scholz parlamentarilor, adăugând că a nu fi vaccinat nu este o decizie personală, deoarece are consecințe pentru întreaga societate.

„Nu există nicio decizie pe care o iei doar pentru tine și de aceea este importantă și vaccinarea obligatorie”.

Cu toate acestea, la o dezbatere cu cetățenii pe această temă, președintele german Frank-Walter Steinmeier a declarat că „situația excepțională a unei pandemii crește presiunea ca statul să acționeze, dar nu înlocuiește cerința de a cântări argumente și de a echilibra interesele”.

„Vaccinarea obligatorie înseamnă o dezbatere obligatorie”, a adăugat el.

Steinmeier, al cărui rol este în mare parte ceremonial, a spus că nu va lua parte la dezbatere. El a îndemnat la „respect pentru alte opinii, dar și pentru fapte și rațiune”.

Steinmeier: Pandemia nu a trasformat Germania în dictatură

El a respins ca „afirmații prostești cele că pandemia de coronavirus a transformat Germania într-o dictatură”.

Vaccinarea obligatorie, importantă pentru combaterea pandemiei

„Prin prieteni, la locul de muncă, în școli, în grădinițe, în clinici și case de bătrâni, în primării, cabinete de sănătate și parlamente, oamenii de pretutindeni încearcă să-și dea seama ce trebuie făcut” pentru a lupta împotriva pandemiei, a spus Steinmeier. „Și exact despre asta este această luptă democratică.”

Printre cei care au dezbătut s-a numărat o asistentă din Köln și șeful unui azil de bătrâni din Berlin. Aceștia au subliniat cât de esențial este să fi vaccinat pentru ca mai ales cei mai vulnerabili din societate – bolnavi și bătrâni – să poată fi protejați de virus.

Germania: Vaccinarea obligatorie nu va putea intra în vigoare mai devreme de mai sau iunie

O profesoară de comunicare în Sănătate a subliniat că mulți dintre cei care refuză să se vaccineze se tem de vaccinuri. Cornelia Betsch a criticat autoritățile pentru că au ratat inițial multe oportunități de a explica cât de sigure și importante sunt vaccinurile.

„Mulți oameni pur și simplu se tem să se vaccineze și obligativitatea poate crea sentimente contrare”, a spus ea.

Betsch a încurajat eforturile de a ajunge să se discute cu cei care ezită cu privire la vaccinări, informează APNews.