Sari la conținut

Polițistul belgian care a ucis doi români: „Eram amenințat de mafia românească”

28/09/2022 18:31 - ACTUALIZAT 21/06/2023 00:05

Știri DiasporaFost polițist belgian a ucis doi români – Procesul fostului polițist belgian care a ucis doi români continuă. Curtea cu juri din Hainaut îl judecă pe un fost comisar al Poliției Federale din Charleroi, acuzat că a ucis doi români, cu o armă de foc, în august 2019. Pentru a se apăra, fostul polițist spune că era înarmat pentru că a fost amenințat de „mafia românească”. El susține că nu este responsabil pentru acțiunile sale, deoarece suferă de demență frontotemporală.

Fost polițist belgian a ucis doi români

Născut la Charleroi la 1 iulie 1950, Francis Vandy și-a făcut serviciul militar în Germania și a ieșit în 1974 cu gradul de caporal. S-a întors în Belgia și a intrat în poliția judiciară. S-a căsătorit, dar a divorțat după 12 ani. Potrivit fostei sale soții, alcoolul l-a făcut violent.
Pe parcursul carierei, polițistul a efectuat numeroase cercetări. Se spune că era „liber și nonconformist” în anchete, adică făcea abuzuri cu pretextul anchetelor. În 1986, anul celei de-a doua căsătorii, a ucis un bărbat în pădurea Soleilmont din Ransart, în timpul unei operațiuni de narcotice desfășurate în colaborare cu poliția germană. Potrivit acestuia, victima avea o poziție înaltă în mafia turcă. Spune că a acționat în legitimă apărare. El nu a fost urmărit penal.

Belgia: Un român și-a umplut căruciorul de cumpărături până la refuz și a ieșit din magazin fără să plătească. „N-am cu ce”

Fost polițist belgian a ucis doi români – A fost comisar de divizie

În 2000, a fost numit în gradul de comisar de divizie. A încetat să lucreze în 2006 și s-a pensionat doi ani mai târziu. Își întoarce insigna… dar nu și arma de serviciu pe care pretinde că a pierdut-o. Tocmai această armă ar fi fost folosită pe 28 august 2019.
În acea zi, Constantin Tomescu și Gabriel Ghemegeanu, doi români care locuiau la Bruxelles, au decis să meargă la pescuit în Forchies-la-Marche, lângă Charleroi. Constantin știe locul, a locuit aproape de acolo până în mai 2019.

A doua zi, cei doi bărbați nu au dat niciun semn de viață. Rudele lor îngrijorate au alertat poliția de la Bruxelles. Mașina lui Constantin a fost depistată în Forchies-la-Marche. Poliția locală a făcut cercetări și a găsit două cadavre într-un crâng, lângă un iaz aparținând lui Francis Vandy și soției sale.

Un arsenal acasă

Fost polițist belgian a ucis doi români – Francis Vandy devine imediat suspect de dubla crimă, mai ales că este recunoscut de o rudă a victimelor pe un panou fotografic. Cu câteva luni mai devreme, amenințase cu o armă, românii care intraseră în proprietatea sa. În casa lui, anchetatorii găsesc un veritabil arsenal.
Pentru a se apăra, fostul polițist spune că era înarmat pentru că a fost amenințat de mafia românească. El susține că nu este responsabil pentru acțiunile sale, deoarece suferă de demență frontotemporală, scrie rtbf.be.

Trei gloanțe în 2010

Boala îi permisese să scape de un prim proces în fața instanței penale. Pe 30 ianuarie 2010, a încercat să treacă pe la o casă de marcat a unui magazin cu o cutie de ulei de motor ascunsă în haine. Depistat de un paznic, a devenit agresiv și a fost controlat.

Dus la biroul paznicilor, a scos o armă și a tras de trei ori, rănind un gardian în stomac. A fost exonerat în faţa camerei de consiliu din cauza unor probleme degenerative ale creierului.
De data aceasta, experții au considerat că el este responsabil pentru acțiunile sale. La 72 de ani, riscă închisoare pe viață.

surse: rtbf.be , ziarulromanesc.de