Sari la conținut

Pensionarea anticipată îți face cu ochiul? Verifică dacă te încadrezi

27/10/2023 12:21 - ACTUALIZAT 27/10/2023 13:34
pensionare anticipată în Spania

Ziarul Românesc Spania >> Pensionare anticipată în Spania – Pentru a menține sustenabilitatea sistemului pensionistic, aici au fost implementate măsuri de penalizare a pensionării anticipate și de a oferi stimulente pentru pensionarea întârziată. Potrivit datelor Ministerului spaniol, în 2022, un total de 117.397 de persoane au început să-și încaseze, în mod anticipat, pensia. Astfel, deși vârsta de pensionare în Spania este de 65 de ani și chiar mai mult, realitatea este că, lucrătorii din Spania se pensionează în medie la 64,8 ani.
Aceasta este vârsta de pensionare exactă pentru România în anii următori

Pensionare anticipată în Spania: Vârsta solicitantului

Noile date privind pensiile în Spania întrerup tendința anterioară, iar acum se constată o scădere a numărului de pensii pentru limită de vârstă. Astfel, printre cei sub 65 de ani regăsim 117.397 de noi pensionari, care primesc o pensie medie de 1.689,51 euro. Dintre cei peste 65 de ani care au început să beneficieze de pensie în 2022, cifra se ridică la 210.475. Ei iau o pensie medie de 1.280,19 euro.
Pensia medie în Spania pentru fiecare comunitate autonomă – aceasta este

În sistemul de pensii spaniol vârsta obișnuită de pensionare crește progresiv până la 67 de ani. În 2023 este la 66 de ani și patru luni. Totuși, trebuie avut în vedere faptul că poți accesa pensionarea și la vârsta de 65 de ani atâta timp cât ai cotizat cel puțin 37 de ani și nouă luni la Securitatea Socială.

Cât timp poți anticipa pensionarea?

Pensionare anticipată în Spania: Pe lângă pensionarea obișnuită, sistemul spaniol de pensii oferă contribuabililor posibilitatea de a putea anticipa pensionarea până la maximum 24 de luni. Pentru asta, trebuie îndeplinite anumite cerințe. Prima: să fi contribuit la Securitatea Socială timp de cel puțin 35 de ani. În acest fel, lucrătorii care doresc să facă acest lucru se vor putea pensiona la vârsta de 63 de ani dacă au 37 de ani și nouă luni de contribuții la asigurările sociale sau la 64 de ani și patru luni dacă nu au acea contribuție.
De aceea asigurarea de invaliditate profesională este o necesitate

Important: solicitarea de pensionare anticipată va reduce cuantumul pensiei încasate. Această penalizare va depinde de câte luni este înaintată vârsta de pensionare, potrivit Asigurărilor Sociale. Cine solicită pensionarea anticipată va suferi o penalizare, lunar, care poate varia de la o reducere de 2,81% și până la 21%, atâta timp cât a fost o pensie anticipată voluntară.

Unele profesii permit pensionare anticipată în Spania, fără penalizare.

  • Muncitori incluși în Statutul Minierului
  • Personal de zbor
  • Lucrători feroviari
  • Artiști
  • Profesionişti în luptă
  • Pompierii în slujba administrațiilor și organizațiilor publice
  • Membri ai Corpului Ertzaintza
  • Poliția Locală

Cine s-a gândit din timp la o pensie privată poate beneficia de ea odată cu ieșirea la pensie în sistemul public. Astfel, reduce poverile financiare care de obicei, doar cu pensia publică, nu permit o viață liniștită în această etapă a vieții.