Sari la conținut

Care pensionari pot încasa cecul de 520 de euro

18/09/2023 21:22 - ACTUALIZAT 16/10/2023 12:35
520 de euro pentru pensionari în Spania

520 de euro pentru pensionari în Spania – Mulți oameni nu reușesc să contribuie o perioadă minimă pentru a accesa o pensie contributivă, mai exact 15 ani. În Spania, există o instituție care se numește IMSERSO (Institutul pentru Persoane Vârstnice și Servicii Sociale), care se ocupă de toate aceste persoane care, pentru că nu au contribuit, primesc o pensie necontributivă. Dar nu toți pensionarii primesc acest ajutor, iată în ce condiții poate fi solicitat.
>>> Pensia pentru limită de vârstă – cine poate ieși la pensie în 2023 (și până în 2027)

Un ajutor pentru plata chiriei

Acest organism este responsabil și cu procesarea ajutorului de 520 de euro pentru pensionari, bani care să ajute pentru plata chiriei. Mai exact, beneficiarii sunt pensionarii cărora le-a fost acordată pensia necontributivă pentru că au îndeplinit cerințele. Iar una din aceste cerințe este un anumit nivel al veniturilor, care de obicei, este considerat foarte mic și nu le permite oamenilor să plătească chiria lunară.
>>> Spania, obligată să acorde bonusul de maternitate la pensie și taților

Nu toate persoanele cu pensii necontributive, adică cele mai mici, au dreptul să primească acest ajutor, plată unică. Astfel, condițiile sunt:

  • Să aibă o pensie necontributivă sau de invaliditate, recunoscută la data cererii
  • Să nu fie proprietar al vreunei locuințe
  • Să fie titularul contractului de închiriere de cel puțin un an
  • Să nu aibă relații de familie cu proprietarul imobilului închiriat (până la gradul 4)
  • Să aibă reședința obișnuită stabilită la adresa locuinței închiriate

Nu sunt considerate reședință și/sau contract de închiriere:

  • centrele rezidențiale
  • camerele închiriate
  • pensiuni, hoteluri
  • contractele sezoniere sau de locuință pentru altă utilizare

Cum se cer cei 520 de euro pentru pensionari în Spania?

Pentru a solicita ajutorul, se poate proceda personal sau online. Formularul se găsește pe portalul web al Generalitati (dacă locuiești în Catalunya) și să urmezi pașii indicați. Cu numărul de dosar poți verifica stadiul cererii. Dacă după 30 de zile nu primești răspuns, cererea se consideră respinsă.

Oricum, la cerere trebuie atașată o fotocopie legalizată a contractului de închiriere care trebuie să includă locația, datele de identificare ale proprietarului și chiriașului și durata contractului. Termenul limită de depunere a cererii este 31 decembrie 2023.
>>> Aceasta este pensia medie după 35 de ani de muncă