Sari la conținut

„Empadronamiento” în Spania – ce este și de ce este important pentru români

25/06/2023 09:57 - ACTUALIZAT 25/06/2023 21:41
Empadronamiento în Spania pentru români

Știri Spania – Empadronamiento în Spania pentru români sau înregistrarea la Primărie. „Empadronamiento” constă în înregistrarea la Primărie, adică în registrul administrativ în care apar toți cei care locuiesc în mod obișnuit în municipiul respectiv. Crearea, întreținerea, revizuirea și păstrarea acestui registru corespund primăriilor, iar Institutului Național de Statistică din Spania (INE) coordonarea registrelor tuturor municipalităților.
>>> Supermarketul își încheie vânzările la nivel național. Mai puteți cumpăra doar o săptămână

Empadronamiento în Spania pentru români

Fiecare persoană care locuiește în Spania are obligația de a se înregistra la Primăria în care își are reședința. La fel, are obligația ca, în cazul unei schimbări de reședință, să solicite în scris înregistrarea în Registrul municipal al noii municipalități, menționând orașul sau țara de origine în cerere.
>>> Așa poți primi pensia din România chiar dacă locuiești în străinătate

Așadar, practic, „empadronamiento” acreditează condiția de locuitor – cu drepturile și îndatoririle civice pe care aceasta le presupune. Mai mult, acreditează timpul petrecut pe teritoriul spaniol. De asemenea, este o cerință esențială pentru diferite acțiuni și proceduri, dintre care unul care îi privește direct pe români dacă se află în dificultate economică în Spania: și anume solicitarea de diverse ajutoare și beneficii sociale.
>>> Obținerea unui NIE în Spania – ce este și de ce este așa important pentru români

Obținerea „empadronamiento” este, cu alte cuvine, procesul de a comunica prezența ta în orașul în care locuiești. Este simplu și necesar și pentru români, deoarece este o cerință pentru multe alte sarcini administrative din Spania – obținerea unui certificat, numărul de securitate socială, sănătatea publică, cererea de rezidență și căsătorie.
>>> Câți bani primești dacă ai un copil în Spania? Bonusuri și facilități fiscale

Trebuie să știi că este necesară stabilirea unui domiciliu la o anumită adresă. Nu contează dacă apartamentul este închiriat, în comun sau deținut de un membru al familiei sau un prieten, potrivit Junta de Castilla y León.
>>> Documente expirate când ești în străinătate? Ce trebuie să faci ca să poți să pleci în România

Ce trebuie să faci ca să te înregistrezi

  • Completezi un formular de înregistrare individuală sau colectivă (solicitat la biroul de înregistrare a primăriei locale).
  • Prezinți fotocopia și originalul pașaportului.
  • Prezinți fotocopie și original după contractul de închiriere, actul de proprietate asupra locuinței sau autorizația semnată de proprietarul locuinței în care locuiești, în care apare numele.
  • În cazul înregistrării copiilor, trebuie să prezinți fotocopie și original ale pașapoartelor și libretului de familie.
    >>> Ce pensie iei cu stagiul minim de cotizare (15 ani!)

În plus, oricine locuiește în mai multe orașe din Spania, sau oricum la mai multe adrese din cadrul aceluiași municipiu, trebuie să se înregistreze numai în unul. Mai exact, doar în cel în care locuiește cea mai mare parte a anului. Potrivit autorităților spaniole, nu este posibil să fii înregistrat la o adresă la care nu ai reședința.
>>> Poți verifica online vechimea în muncă din România – unde sunt disponibile informațiile

Fără „empadronamiento” nu poți solicita niciun ajutor sau beneficiu. Este un document esențial și pentru obținerea venitului minim vital – Ingreso Mínimo Vital – prestație acordată pentru prevenirea riscului de sărăcie.

Potrivit Seguridad Social, pentru anul 2023 sumele sunt:

  • 734,99 euro pentru o familie formată dintr-un adult și un minor sau doi adulți.
  • 904,60 euro pentru o familie formată dintr-un adult și doi minori, doi adulți și un minor, sau trei adulți.
  • 1.074,21 euro pentru o familie formată dintr-un adult și trei minori, doi adulți și doi minori, sau trei adulți și un minor, sau patru adulți.
  • 1.243,83 euro pentru o unitate de conviețuire formată din un adult și patru sau mai mulți minori, doi adulți și trei sau mai mulți minori, sau trei adulți și doi sau mai mulți minori, sau patru adulți și un minor.
  • >>> Așa trăiește familia spaniolă cu 15 copii și un singur salariu: „Le dăm ce au nevoie, nu ce cer”