
Șeful armatei germane anunță când Rusia va ataca NATO – Trei ani. Atât ne mai dau generalii NATO până când Rusia ar putea fi capabilă să atace o țară membră a Alianței. „Trebuie să fim pregătiți. Trebuie să fim gata să luptăm”, a declarat generalul-locotenent Christian Freuding la ILA Berlin. Și a adăugat: „2029 nu e un termen german. E o evaluare agreată de NATO. Toți cei 32 de aliați sunt de acord că Rusia ar putea avea capacitatea să invadeze o țară membră în 2029.” Dar a mers mai departe — a avertizat că Rusia ar putea acționa chiar înainte de acel termen. Adică în orice moment din acești trei ani, potrivit Politico.

Șeful armatei germane anunță când Rusia va ataca NATO
Declarațiile lui Freuding au fost făcute la un salon aerospațial, unde se întâlnesc producătorii de armament cu decidenții politici și militari. Context interesant. De fiecare dată când un general european vorbește despre amenințarea rusă, undeva un contract de achiziții devine mai ușor de semnat și un buget de apărare mai greu de contestat în parlament.
Germania și-a crescut cheltuielile militare spectaculos după 2022. La fel Franța, Polonia, țările baltice. Industria de apărare europeană înregistrează profituri record. Lockheed Martin, Rheinmetall, BAE Systems — toate au explodat la bursă în ultimii trei ani. Asta nu înseamnă că Rusia nu e periculoasă. Înseamnă că pericolul real și interesele financiare uriașe călătoresc împreună.
Mașina de război care nu a cucerit Ucraina
Argumentul central al lui Freuding e că Rusia se rearmează mai repede decât pierde în Ucraina și că această capacitate reconstruită ar putea fi îndreptată spre NATO în 2029. E posibil. Dar aceeași Rusie care produce tancuri în ritm industrial nu a reușit în patru ani și jumătate să cucerească o țară fără aviație modernă, fără flotă și cu o armată reconstituită din mers cu ajutor occidental.
Argumentul ultimilor ani a fost acesta: Rusia sângerează în Ucraina, pierderile sunt uriașe, economia e sub presiune, nu mai are cu ce să atace pe nimeni altcineva. Kievul raportează peste 1,3 milioane de victime în rândul forțelor ruse și pierderi masive de echipament. Războiul intră în al cincilea an. Logica spune că Moscova e epuizată.
Vezi și: Alarmă în Europa: Rusia își extinde bazele militare la graniță și pregătește atacul. Serviciile secrete daneze știu când se va întâmpla
Planificatorii militari ai NATO nu mai cred această logică. Ei văd altceva: o economie de război care funcționează, linii de producție militară care nu s-au oprit, și o armată care învață în timp real ce înseamnă un conflict modern la scară largă. Fiecare lună de război în Ucraina nu slăbește neapărat Rusia — o antrenează. Iar oficialii europeni de apărare avertizează că Moscova ar putea reconstrui suficientă forță militară în următorii ani pentru a reprezenta o amenințare convențională directă la adresa teritoriului NATO, în ciuda tuturor pierderilor.
2029 e și al treilea sau al patrulea termen „de alarmă” pe care Alianța l-a enunțat public în ultimii ani. Termenele se mută, urgența rămâne. Rusia a demonstrat că e dispusă să folosească forța militară la scară largă în Europa. Economia sa de război funcționează. Pierderile din Ucraina nu au produs colapsul pe care mulți îl așteptau. Iar armatele vest-europene au intrat în acest deceniu subfinanțate și nepregătite pentru un conflict convențional major.
Ce face Germania și ce nu face destul
Freuding a recunoscut că Berlin a făcut deja „mult” pentru a accelera achizițiile militare și că industria germană de apărare și-a crescut capacitatea de producție. Dar imediat a adăugat avertismentul care contează: Germania nu poate depinde doar de programele de înzestrare pe termen lung, cele care durează ani de zile să fie proiectate, fabricate și livrate. „Viteza este esențială acum”, a spus el. „Avem nevoie de soluții intermediare” — sisteme disponibile rapid, care să acopere golul dintre ce are armata azi și ce îi trebuie pentru luptă. „Trebuie să ne îmbunătățim capacitățile de luptă în fiecare zi”, a mai spus Freuding, referindu-se la schimbarea de paradigmă a Bundeswehrului dintr-o armată de menținere a păcii într-o forță de înaltă disponibilitate, gata de descurajare reală.
