Sari la conținut

Ce este noul coronavirus, coșmarul autorităților sanitare din întreaga lume. Cum ne putem feri de contaminare

29/01/2020 08:26 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:49

Ce este un coronavirus?

Coronavirusurile reprezintă o familie numeroasă de virusuri cunoscute ca provocând boli care variază de la răceala comună la boli mai grave, precum sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS) și sindromul respirator acut sever (SARS).

Ce este un nou coronavirus?

O nouă tulpină de coronavirus care nu a fost niciodată identificată anterior la om. Acum a fost identificat în China coronavirusul 2019-nCoV.

Care sunt simptomele unei persoane infectate cu coronavirus?

Depinde de virus, dar cele mai frecvente simptome includ febră, tuse, dificultăți de respirație. În cazuri grave, infecția poate provoca pneumonie, sindrom respirator acut sever și chiar moarte. Simptomele sunt similare cu ale gripei, iată de ce este foarte important să fie corect diagnosticată boala.

Coronavirusul se transmite de la persoană la persoană?

Da, , de obicei după un contact strâns cu un pacient infectat, de exemplu în rândul membrilor familiei sau într-un cadru medical. Se transmite prin salivă, tușind și strănutând. Prin contacte personale (strângerea mâinilor și poi atingerea mucoaselor), atingerea uor obiecte contaminate și apoi ducerea mâinii (fără spălare) la ochi, nas, gură. Incubarea durează între 2 și 10 zile. Virusul e contagios și în timpul incubării.

Există un vaccin pentru noul coronavirus identificat în China?

Nu, fiind o boală nouă, nu există încă niciun vaccin, iar pentru a realiza unul, de multe ori poate fi relativ lung.

Există un tratament pentru noul coronavirus?

Nu există un tratament specific pentru boala cauzată de noul coronavirus. Tratamentul trebuie să se bazeze pe simptomele pacientului. Îngrijirea de susținere poate fi foarte eficientă.

Ce pot face pentru a mă proteja?

Recomandările pentru reducerea expunerii și transmiterii unei serii de boli respiratorii includ menținerea igienei mâinilor (spălarea deseori a mâinilor cu apă și săpun sau soluții alcoolice) și tractului respirator (strănut sau tuse în batistă sau cu mâna la gură, folosirea unei măști. Aruncați batista folosită într-un coș închis imediat după utilizare și spălați-vă pe mâini), practici alimentare sigure (evitați carnea crudă sau neîncălzită, fructele sau legumele nespălate și băuturile neacoperite) și evitați contactul strâns, atunci când este posibil, cu oricine prezintă simptome ale bolilor respiratorii, cum ar fi tuse și strănut.

În ceea ce privește noul coronavirus identificat în China (2019-nCoV), ce este recomandat?

Organizația Mondială a Sănătății vorbește de „risc global ridicat”. În curând ar putea fi declarată ”stare de urgență sanitară internațională”. Se recomandă amânarea călătoriilor inutile în zonele cu risc din China. Zonele de risc ale Chinei sunt disponibile pe site-ul OMS. Dacă călătorești în China în zone de risc, este recomandat să fii vaccinat împotriva gripei sezoniere cu cel puțin două săptămâni înainte de călătorie. Gripa simplifică diagnosticul și gestionarea cazurilor suspecte, având în vedere simptomele similare dintre Coronavirus și gripă. În plus, prin reducerea complicațiilor provocate de gripă la persoanele cu risc, contribuie la menținerea mai eficientă a situațiilor de urgență. De asemenea, este recomandat să: evitați vizitarea piețelor pentru produsele alimentare proaspete de origine animală și animale vii, evitați contactul cu persoanele care prezintă simptome respiratorii, spălați-vă frecvent pe mâini. Dacă o persoană dezvoltă simptome respiratorii (tuse, dureri în gât, dificultăți de respirație) în timp ce se află în zonele cu risc, ar trebui să solicite asistență medicală imediată.

Este periculos să mergi la restaurante chinezești?

Nu, nu există niciun pericol. Nu are sens evitarea magazinelor, restaurantelor, cartierelor chinezești din Europa. Nici primirea de pachete din China „nu comportă vreun pericol pentru contaminare”, a asigurat purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier.