Sari la conținut

Microbuz neînmatriculat, depistat la frontieră. Șoferul: „L-am cumpărat din Germania cu 5.800 de euro”

17/09/2020 12:47 - ACTUALIZAT 17/09/2020 12:48

Marți, 15 septembrie, în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, B.I., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 37 de ani, conducând un microbuz marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în Belgia.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a autovehiculului în cauză, polițiștii au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta este radiat din circulaţie de autorităţile din Belgia, începând cu data de 28.08.2020.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziţionat autovehiculul, din Germania, plătind suma de 5.800 de euro. Acesta a mai adăugat că nu avea cunoştinţă despre faptul că mijlocul de transport nu figura ca fiind înmatriculat.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.