Sari la conținut

Iohannis, medaliat cu cea mai înaltă distincţie a Forumului Democrat al Germanilor din România

01/07/2019 13:47 - ACTUALIZAT 23/04/2020 15:33

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a primit sâmbătă, 29 iunie, medalia de onoare, cea mai înaltă distincţie a Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), prilej cu care şeful statului a declarat că atât minoritatea germană, cât şi Forumul reprezintă o punte între România şi ţări precum Germania sau Austria, informează Agerpres.

„Cred că merită şi trebuie subliniat în acest moment festiv rolul de punte pe care l-a jucat şi îl joacă şi minoritatea germană, şi Forumul Democrat al Germanilor din România, o punte, evident, între România şi Germania, o punte între România şi Austria, o punte între diferitele comunităţi din România, şi, dacă ar fi să evaluez importanţa diferitelor valenţe ale funcţiei de punte, cred că aceasta din urmă este cea mai importantă. Faptul că membrii comunităţii germane, membrii Forumului Democrat al Germanilor din România, întotdeauna s-au implicat activ pentru buna înţelegere în interiorul comunităţilor din ţara noastră, între comunităţile din ţara noastră. Cred că acest lucru merită şi subliniat, şi aplaudat”, a spus preşedintele Klaus Iohannis, în timpul ceremoniei care a avut loc la sediul FDGR din Sibiu.

Klaus Iohannis, fost lider al FDGR, a arătat că tot ce a făcut în politică vine în mare parte din munca în acest Forum.

„Este pentru mine, într-adevăr, un moment de mare emoţie să primesc cea mai înaltă distincţie din partea Forumului Democrat al Germanilor din România, formaţiune pe care am avut onoarea şi, recunosc, şi plăcerea să o conduc pentru câţiva ani. Am început cariera mea politică în Forumul Democrat al Germanilor din România şi trebuie să spun că ceea ce am făcut în politică, lucrurile în care cred în politică, în politica românească, dar şi în politica europeană, vin, în mare parte, din munca mea în şi pentru Forumul German, dar, cu siguranţă, şi din anii de şcoală”, a declarat Klaus Iohannis.

Preşedintele României crede că şi un politician care provine dintr-o „minoritate foarte mică”, precum cea germană, poate să obţină rezultate în politica naţională, dacă dă dovadă de seriozitate.

Klaus Iohannis, invitat de onoare la Conferința Internațională de Securitate din München

„Cum poate cineva care provine dintr-o minoritate foarte mică să facă politică naţională şi chiar să obţină câteva rezultate? Am fost întrebat de multe ori cum este posibil aşa ceva. Eu cred că este posibil dacă politica se face cu seriozitate, dacă politica se face pentru cetăţean şi nu pentru propria persoană, dacă politica se face pentru comunitate şi nu pentru partid, şi dacă promisiunile sunt onorate”, a mai precizat Klaus Iohannis.

În Laudatio citit de deputatul FDGR, Ovidiu Ganţ, se menţionează momentul din 1990, când Iohannis a ales să devină membru FDGR, un angajament care i-a schimbat viaţa.

Klaus Iohannis a fost ales în anul 2000, primar al municipiului Sibiu, un prim mandat declarat de către FDGR, „dificil”, pentru că majoritatea consilierilor nu îl susţineau, ceea ce l-a făcut să încheie un protocol de colaborare cu PSD. Cel mai important moment din cele trei mandate ale lui Klaus Iohannis de primar al Sibiului, a fost în 2007, când Sibiul a devenit primul oraş din România, Capitală Culturală Europeană.

La ceremonia de la FDGR de acordare a medaliei de onoare, alături de Klaus Iohannis au fost şi liderul PNL, Ludovic Orban şi prim-vicepreşedintele liberalilor, preşedinte al organizaţiei judeţene a PNL Sibiu, Raluca Turcan. Din 2013, Iohannis a devenit membru şi vicepreşedinte al PNL, iar din 2014 a preluat conducerea partidului, după care a câştigat alegerile prezidenţiale. Potrivit Laudatio al FDGR, Iohannis a devenit preşedinte al României în 2014, într-o perioadă în care comunitatea germană s-a redus sub 10 % din numărul membrilor de odinioară.

FDGR susţine că mai este nevoie de un pas pentru schimbarea politică în România, şi anume, realegerea lui Klaus Iohannis ca preşedinte al României.

Salariul lui Klaus Iohannis a scăzut, al soţiei a crescut. Cât câştigă preşedintele României?