Sari la conținut

Dezastru total! România, cel mai mare număr zilnic de infectați cu coronavirus de până acum. În ultimele 24 de ore au murit 21 de oameni

18/07/2020 15:40 - ACTUALIZAT 16/10/2023 17:28

În România, au fost confirmate 36.691 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), până azi, 18 iulie.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.865 au fost externate, dintre care 22.488 de pacienți vindecați și 2.377 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. 

Totodată, până în prezent, 913 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere. Până astăzi, 2.009 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 17.07.2020 (10:00) – 18.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 21 de decese ( 14 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Prahova, Suceava, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani.

Coronavirus: Numărul românilor din străinătate infectați a ajuns la 5.202. Germania, țara cu cele mai multe cazuri

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 889 noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 280 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 943.733 de teste.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 1.349 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 451.970 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.212    cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia,  561 în Spania, 117 în Franța, 2.330 în Germania, 129 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  111 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 12 în Grecia, 2 în Cipru  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 158 au fost declarați vindecați: 135 în Germania, 11 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Datele sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Până la data de 17 iulie 2020, au fost raportate 1.609.235 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franța și Germania.

Focarul de coronavirus de la Mondragone, 14 români locuiesc acolo, niciunul nu a fost testat pozitiv