Sari la conținut

Ambasadorul Germaniei la București și-a exprimat compasiunea faţă de sezonierii români afectați de criza Covid-19

03/07/2020 13:02 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:50

Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Cord Meier-Klodt, şi-a exprimat vineri, 3 iulie, compasiunea faţă de toţi românii care lucrează sezonier în ţara sa şi care au fost afectaţi de criza COVID-19.

Diplomatul a fost întrebat într-o conferinţă de presă despre situaţia lucrătorilor români din Germania.

„M-au tulburat lipsurile foarte serioase cu care ne-am confruntat în acest cadru de cooperare tradiţională, din cauza lipsei de pregătire pentru o situaţie de criză. Aş vrea să îmi îndrept gândurile către toţi românii care au fost victime. Nu există alt mod de a privi situaţia. Dacă, în trecut, a fost transmis alt mesaj, eu nu sunt de acord”, a punctat el.

Totodată, oficialul german a vorbit despre contextul în care lucrătorii români îşi desfăşurau activitatea în Germania.

„Vorbim de o relaţie de încredere de mulţi ani între muncitorii sezonieri şi fermieri. Ei se cunoşteau, se sunau la telefon când venea sezonul. Am fost de acord anul acesta, la nivel guvernamental, să permitem ca aceste activităţi să continue. Poate am subestimat multiplele implicaţii şi este mereu important să învăţăm din greşeli. A început cu imaginile de la aeroportul din Cluj-Napoca. Anii trecuţi, muncitorii veneau, la intervale diferite, cu autobuzul iar în acest caz nu a existat o coordonare şi am avut o problemă care a tot continuat”, a detaliat Cord Meier-Klodt.

El a amintit şi de dialogurile între autorităţile române şi cele germane, dar şi de iniţiativa la nivelul UE ce are ca scop îmbunătăţirea condiţiilor pentru sezonieri.

„Această criză ne-a dat oportunitatea să învăţăm cu adevărat din greşeli. Şi au existat discuţii foarte strânse între guvernele noastre (…). Şi acum există această hotărâre foarte clară din partea guvernului german nu doar să pună lucrurile la punct – şi acum vorbim de un cadru complet diferit, activităţile sunt supervizate, situaţia s-a îmbunătăţit mult -, dar să ia această lecţie ca oportunitatea de a aduce problema aceasta în atenţia întregii Europe. Lucrătorii sezonieri nu sunt doar în Germania şi trebuie să le fie apărate siguranţa, sănătatea, condiţiile de muncă, salariile”, a afirmat acesta.

„Cu tot respectul faţă de victime. Dacă va fi creat un sistem mult mai bun, va fi fost creat ceva bun din această situaţie negativă”, a evidenţiat ambasadorul.

Şi ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a vorbit despre această iniţiativă.

„Sperăm că situaţia tuturor lucrătorilor sezonieri din Uniunea Europeană va fi îmbunătăţită, de asemenea după lecţiile învăţate din această criză”, a punctat şeful diplomaţiei române.

Ambasadorul Cord Meier-Klodt şi ministrul Aurescu au fost prezenţi la un eveniment ce a marcat preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către Germania. Mottoul preşedinţiei germane a Consiliului UE este „Împreună pentru redresarea Europei”.