Mircea Florian și-a început cariera în anii ’60, cântând muzică folk, însă apoi a abordat și alte genuri, în principal experimentale. Faptul că a studiat cibernetica la Politehnica Bucureșteană l-a făcut să activeze inclusiv în muzica electronică și să realizeze diverse instalații multimedia. Interviul pe care l-a acordat în exclusivitate publicației noastre Ziarul Românesc Germania a fost împărțit în două, iar astăzi vă prezentăm prima parte.
Domnule Mircea Florian, în țară aveți publicul dumneavoastră, care vă urmărește de foarte mulți ani, ba chiar și cei tineri vă cunosc prin proiectele pe care le-ați realizat recent la Radio Guerrilla sau împreună cu Subcarpați. Dar în Germania cum stau lucrurile?
«Eu locuiesc în Germania de 35 de ani. Fac și aici tot felul de lucruri. Am o asociație denumită Der Kub, Deutsch Romanische Kultur Begeben, care acum e pusă puțin în repaus, al cărei președinte am fost încă de la început și prin care am adus, la începutul anilor ’90, când în sfârșit a fost posibil, o mulțime de artiști în Germania: Dinescu, Cărtărescu, Maia Morgenstern, chiar și oameni din artele plastice, precum Perjovschi, au venit Sarmalele Reci, mai trăiau Frații Petreuș și i-am chemat și pe ei.
A fost un schimb cultural, au fost și artiști germani care au venit în România și a continuat multă vreme, vreo 12 ani după cât țin eu minte, după care s-a mai stins pentru că s-a stins și interesul germanilor.
O parte foarte mare din cheltuieli a fost susținută chiar de oficialitățile germane, de Ministerul de Externe german, de Ministerul Culturii și de un anume domn Johannes Rau, care a devenit chiar președintele Germaniei la un moment dat și care a susținut toată această mișcare.
A fost un fel de „pendul cultural”, pentru că mă hotărâsem nu doar să invit, ci să și aduc în țară fel de fel de artiști importanți din Germania.
După aceea, am dezvoltat o altă acțiune, care se desfășoară și acum în România, numită Fundația Florian. Aceasta încearcă să facă ceva pentru cultura tradițională, care este pe cale de dispariție. Eu încerc să susțin că nu e pe cale de dispariție, ci pe cale de reapariție.
Încerc să dau o notă optimistă acestei chestii și așa se face că de 15 ani există o școală de vară de tulnice. Tulnicul este un instrument extraordinar, toată lumea e de acord că e un reprezentativ, că reprezintă un simbol al românilor.
Încetul cu încetul, dacă nu suntem atenți, n-o să-l mai avem. Practic, noi încercăm să renaștem meșteșugurile legate de manufacturarea acestui instrument.»
Atunci, trebuie să vă întreb dacă vă plac Nightlosers și Subcarpați, ei având aceeași preocupare ca și dumneavoastră, aceea de a pune laolaltă muzica modernă cu cea tradițională.
«Cu cei de la Nightlosers mă știu de foarte multă vreme și chiar i-am invitat în cadrul „pendulului” nostru, au avut mai multe concerte formidabile în Germania.
Sunt foarte apropiat și de Subcarpați, o trupă despre care am o părere foarte bună. Ideatic suntem din aceeași echipă, ca să zic așa. Ei au preluat mai multe piese de-ale mele, pe una chiar au pus-o recent pe un disc, e o piesă care se cheamă „Banii, Banii” (link https://www.youtube.com/watch?v=Kh2if-oBKWE) și care are niște elemente preluate din sample-uri de-ale mele. Chiar am făcut la un moment dat un concert împreună.»
Aveți în plan și alte colaborări cu Subcarpați?
«Trebuie să recunosc că pandemia asta ne-a cam frânat pe toți. Nu pot să spun că avem un plan împreună pentru că de abia ne trezim dintr-o lungă boală.
Dar nu m-ar mira să ne gândim la un moment dat la așa ceva, poate să ne și vedem.
Cu siguranță că o să se nască din nou ceva împreună fiindcă deja am făcut niște lucruri care au ieșit foarte bine și ne-am simțit excepțional împreună pe scenă. Nu văd de ce să nu o mai facem.»
Ce alte planuri mai aveți?
«Am și eu însumi niște formule ale mele. Există un ansamblu care se cheamă Floriman și acest ansamblu a cântat și cântă destul de mult.
Este un ansamblu destul de ciudat. Conține un număr de patru tulnicărese, originare din Apuseni, încă doi tulnicari urbani, așa cum le zic eu, un basist fabulos, Dietrich Krauser, și îl avem alături și pe DJ Vasile, un bun prieten.»
Mai aveți timp și pentru domeniul IT, cel în care știu că activați în paralel?
«Încă mai predau și azi la Politehnica București. La Universitatea de Arte am predat Arta Cinetică, un curs pe care l-am inventat eu și care nu a mai existat niciodată în România, am predat și la Universitatea de Artă teatrală și cinematografică (UNATC).
Încet, cred că o să renunț la toate acestea pentru că ele sunt destul de acaparatoare și nu îmi mai rămâne timp să fac nicio piesă, nicio muzică de teatru, de film, îmi este greu să mă strecor mereu și trebuie să lucrez sub o presiune care nu se prea justifică.
Când mi-am început în România activitatea didactică, academică, am fost convins că trebuie să dau ceva înapoi țării. De exemplu, am predat în Germania, la Wuppertal, la Koln, în niște instituții de Bider Bildung, acolo unde oameni care deja au meseriile lor vin să facă cursuri de perfecționare.
Am avut clase în care majoritatea erau deja cu doctorate în diferite domenii, în farmacie, în istorie și așa mai departe, și oamenii aceia aveau nevoie de o aliniere cu standardele vremurilor noastre, standarde care sunt digitale și, mai ales, multimediale.
Dar tot ce i-am învățat pe germani a fost prezentat apoi și studenților din România, pentru că era mare nevoie și de așa ceva.»
Ce-i lipsește lumii de azi, ce nu a învățat ea încă din această zonă în care activați dumneavoastră?
«Cel mai mult îi lipsește alinierea la standardele digitale ale civilizației actuale. E o lume care a ales calea digitalului sau a fost aleasa sa meargă pe calea asta.
Important e că trebuie ca toată lumea să se alinieze, învățând ce oferă digitalul acesta, învățând formulele prin care să poată să comunice, prin care să poată să lucreze.
Uite că pandemia asta a avut și un mic rol pozitiv, acela că a arătat multora dintre oameni cât de folositoare poate fi această digitalizare și cât de importantă e comunicarea digitală, de vreme ce s-a lucrat de acasă, de vreme ce s-a comunicat de acasă, inclusiv școala s-a desfășurat prin formula asta.
Încă nu e cizelată lumea aceasta, mai sunt multe foarte multe de făcut. Apropo de școală, lipsa prezenței fizice poate fi extrem de defavorabilă procesului de învățare.
Trebuie să se găsească o formulă prin care să se virtualizeze figura, să se înlocuiască lipsa prezenței cu o prezență virtuală.»
Deci nu sunteți împotriva vremurilor moderne, în care internetul are atât de multă importanță…
«Nu am cum să fiu. E ca și cum, pe vremea lui Gutenberg, aș fi fost împotriva literelor de plumb. Revoluția de pe vremea lui Gutenberg seamănă cu ceea ce trăim noi astăzi.»
Dar oamenii nu folosesc tehnologia într-un mod neapărat constructiv…
«Există nuanțe ale timpului. Sunt lucruri care azi au mare valoare și care vor fi banale pentru cei care peste 100 de ani se vor învârti în Cosmos și se vor duce pe alte planete să își facă vacanțele.»
Dan Bâra
CITIȚI A DOUA PARTE A INTERVIULUI