Patru tineri au bătut un român pe strada Aachener Straße din orașul Trier în după-masa zilei de 12 februarie.
Victima, în vârstă de 35 de ani, a fost mai întâi agresată verbal de către cei patru tineri aflați sub influența băuturilor alcoolice. Aceștia credeau că au de-a face cu un refugiat și au început să îl insulte.
Câteva secunde mai târziu, unul dintre aceștia l-a lovit pe român cu pumnul în față, moment în care au început toți patru să îl lovească deși acesta se afla deja la pământ. Câțiva trecători, martori la incident, au chemat imediat poliția, moment în care agresorii au fugit de la fața locului.
Din fericire, românul nu a suferit răni grave, deși s-a ales cu numeroase vânătăi. Polițiștii au reușit să îi prindă pe bărbații violenți în apropiere de Römerbrücke. Unul dintre aceștia a încercat să fugă, dar a fost oprit de către polițiști.
Cei patru bătăuși au fost reținuți până a doua zi. La solicitarea procurorului li s-au luat și probe de sânge.
Patru mandate de arestare preventivă au fost emise pentru fiecare dintre agresori, iar aceștia au fost transportați la închisoarea din Trier, respectiv la centrul de detenție pentru minori din Wittlich.