
Schimbările legate de încălzirea locuințelor au fost un subiect sensibil în Germania în ultimele luni, mai ales pentru cei care stau cu chirie. Mulți s-au temut că modernizarea sistemelor de încălzire va aduce facturi mai mari și costuri greu de suportat. Acum, după negocieri intense, apare o decizie care promite să echilibreze situația. Coaliția de guvernare a ajuns la un acord care introduce o limită pentru costurile suportate de chiriași. Este o modificare care ar putea schimba modul în care sunt împărțite cheltuielile între proprietari și locatari. Pentru milioane de oameni, această decizie vine într-un moment în care prețurile la energie rămân o preocupare constantă.

Costurile vor fi împărțite între chiriași și proprietari
Coaliția formată din CDU/CSU și SPD a anunțat că a ajuns la o înțelegere privind introducerea unui „plafon de costuri” pentru chiriași. Potrivit liderilor celor două partide, riscurile financiare vor fi împărțite între chiriași și proprietari.
Această decizie vine după ce, la finalul lunii februarie, au fost prezentate primele direcții pentru noua lege a încălzirii. Până acum, unul dintre cele mai controversate puncte a fost protecția chiriașilor, în contextul avertismentelor privind creșterea costurilor la întreținere.
Citiți și: Cuplu de români, spaima proprietarilor germani: din chirie în chirie, datorii de 100.000 de euro
În urma negocierilor, liderii coaliției, alături de ministrul Economiei, Katherina Reiche, și ministrul Construcțiilor, Verena Hubertz, au stabilit reguli clare. Acestea prevăd împărțirea costurilor legate de emisii de CO₂, taxe de rețea și biogaz. „Protecția climei trebuie să rămână accesibilă pentru chiriași”, a declarat liderul SPD, Matthias Miersch. „Am reușit să reducem la jumătate riscurile legate de costuri pentru CO₂, taxele de rețea și biogaz.” Măsura se va aplica atât contractelor de închiriere existente, cât și celor viitoare, după înlocuirea sistemelor de încălzire.
Responsabilități noi pentru proprietari
Un element important al noii înțelegeri este responsabilitatea crescută pentru proprietari în anumite situații. Dacă aceștia aleg instalarea unor sisteme pe bază de combustibili fosili, vor trebui să suporte o parte din costuri. „Dacă un proprietar optează pentru soluții bazate pe combustibili fosili, va trebui pe viitor să își asume responsabilitatea economică.” În plus, proprietarii vor participa, pentru prima dată, la costurile legate de taxe de rețea și combustibil în cazul instalării de sisteme pe gaz sau petrol.
Asociația Chiriașilor din Germania (DMB) a salutat decizia guvernului de a oferi chiriașilor o scutire parțială, considerând-o un „pas important”. Președinta DMB, Melanie Weber-Moritz, a declarat: „O împărțire 50/50 a costurilor cu CO₂, a taxelor rețelei de gaze și a emisiilor biogene între chiriași și proprietari ar fi un pas important către o mai mare echitate”, relatează Merkur.
