Sari la conținut

Majoritatea nemților, nemulțumiți de Scholz: „Nu face treabă bună”

Etichete:
18/08/2023 16:23 - ACTUALIZAT 24/11/2023 12:54
Majoritatea nemților nemulțumiți de Scholz

Majoritatea nemților, nemulțumiți de Scholz – Majoritatea germanilor manifestă nemulțumire față de prestația cancelarului Olaf Scholz la conducerea guvernului, pentru prima dată de la preluarea funcției în 2021, potrivit unui sondaj ale cărui rezultate au fost publicate vineri, după o săptămână tensionată în coaliție în legătură cu chestiuni financiare.
CITEȘTE ȘI Jumătate dintre germani consideră că guvernul lui Olaf Scholz se va prăbuși în curând

Majoritatea nemților, nemulțumiți de Scholz

Conform sondajului „Politbarometer” efectuat de Forschungsgruppe Wahlen (Grupul de cercetare electorală) pentru postul public ZDF, 51% dintre germani se declară nemulțumiți de activitatea cancelarului.

Numai 43% dintre cei chestionați au menționat că sunt mulțumiți de modul în care Scholz conduce coaliția tripartită alcătuită din partidul său, SPD (Partidul Social Democrat, centru-stânga), FDP (Partidul Liberal Democrat) și Verzi. Alți 6% au rămas indeciși.
>>> Șoc în Germania: Scholz „a căzut în timp ce făcea jogging și a suferit vânătăi pe față”

În același timp, 58% dintre participanți consideră că guvernul de coaliție nu își îndeplinește bine atribuțiile. Pe lângă aceasta, majoritatea celor intervievați exprimă pesimism în ceea ce privește economia Germaniei, 61% afirmând că aceasta se află pe o traiectorie descendentă.

Miercuri, guvernul lui Scholz nu a reușit să obțină sprijinul necesar pentru adoptarea unei legi care ar fi redus impozitele pe profit cu miliarde de euro. Proiectul a fost respins de ministrul familiei (Verzi), care susține majorarea cu alte miliarde de euro a bugetului pentru alocațiile copiilor.
>>> Creșterea vârstei de pensionare la 69 de ani – Scholz: „Nu este necesară. Să lucreze numai cine vrea și poate”

Sondajul a confirmat și lipsa istorică de popularitate a SPD, doar 19% dintre respondenți afirmând că ar vota pentru social-democrați dacă alegerile ar avea loc chiar în acest weekend. În prezent, SPD deține 28% dintre mandatele din Bundestag (parlament), în urma alegerilor din septembrie 2021. În sondaje recente, scorul social-democraților a variat între 17% și 19,5%.

Pe baza acestor rezultate, coaliția lui Scholz ar putea să piardă majoritatea, Verzii fiind susținuți de 15% dintre participanți, iar liberalii de 7%, cifre mai mici decât scorurile lor din 2021.
>>> Schengen în pericol, Karl Nehammer i s-a plâns direct lui Olaf Scholz: „Nu funcționează”

Consolare pentru Scholz

Cu toate acestea, pentru a-l consola pe Scholz, 52% dintre germani sunt de părere că nici un guvern condus de blocul de opoziție CDU/CSU (Uniunea Creștin-Democrată și Uniunea Creștin-Socială) nu ar face o treabă mai bună.

Doar 26% dintre respondenți s-au pronunțat în favoarea CDU/CSU, scor similar cu cel din alegerile din septembrie 2021, în timp ce sprijinul pentru formațiunea de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) continuă să crească, ajungând de la 10,3% la alegerile de acum doi ani la 20%, conform noului sondaj.

Partidul de extremă stângă Die Linke (Stânga) se menține la 5%, pragul de intrare în parlamentul german.

În cele din urmă, cu toate că popularitatea sa a scăzut, Olaf Scholz rămâne al doilea politician cel mai popular din Germania, după ministrul apărării, Boris Pistorius, care se află în „pole position“ de câteva luni, conform Reuters.

Sondajul a fost realizat telefonic pe un eșantion de 1.288 de alegători în perioada 15-17 august, cu o marjă de eroare de plus sau minus 3 puncte procentuale. Următoarele alegeri legislative la nivel federal vor avea probabil loc în 2025.

Sursa foto: Facebook/Olaf Scholz

Continuați să citiți în Ziarul Românesc