Sari la conținut

LIVE înfiorător în Germania: Un român s-a filmat în timp ce amenința un copil cu un cuțit

07/12/2018 14:07 - ACTUALIZAT 23/04/2020 12:44

Fetiţă ameninţată cu cuţitul, live pe Facebook, de un român aflat în Germania. Imaginile revoltătoare au inundat reţeaua de socializare în ultimele ore, oamenii distribuind imaginile în speranţa că agresorul va fi prins, scrie Observator.

Totul s-a întâmplat în noaptea dintre 6 și 7 decembrie în timpul unui live pe Facebook făcut de un tânăr care locuieşte în Berlin.

În timpul live-ului, tânărul a făcut un gest oribil în speranţa că numărul privitorilor va creşte.

Astfel, el a pus mâna pe un cuţit şi apoi a ameninţat o fetiţă care se plimba dezbrăcată în camera în care se aflau.

Vizibil îngrozită, fetiţa s-a speriat şi a început să ţipe în momentul în care l-a văzut pe tânărul care ţinea cuţitul în mână.

La un moment dat, tânărul a strigat că ‘îl îngroapă şi că îi pare rău’.

„Zău de nu-l îngrop. Acum îl omor. Mi-e milă de el, dar n-am ce să fac”, a strigat românul pe live.

În acelaşi timp, sute de oameni care au urmărit transmisiunea live au raportat postarea şi au cerut ca tânărul să fie pedepsit.

Potrivit unor surse, tânărul care a transmis live gestul oribil locuieşte în Berlin (Germania).

În astfel de cazuri, recomandăm tuturor celor care urmăresc imaginile să raporteze postarea la Facebook, iar dacă au cunoştinţă despre persoanele implicate (locaţia în care se află, nume, etc.) să nu ezite să sune la numărul unic de urgenţă 112.

Chiar dacă în acest caz tânărul nu a încercat altceva decât să se amuze pentru creşterea numărului celor care îl urmăreau, fetiţa a fost într-un real pericol şi poate suferi traume emoţionale ireversibile.

Deputat PSD: Cei care stau pe Facebook sunt tembeli, nu mai au viață