Sari la conținut

Bild: „Kindergeld, noul drog al mafiei”, adesea din România și Bulgaria – VIDEO

19/08/2023 13:06 - ACTUALIZAT 02/11/2023 10:24

„Kindergeld, noul drog al mafiei”, adesea din România și Bulgaria – În urma unor ample operațiuni de control efectuate de poliție privind fraudarea sistemului de ajutoare sociale, într-un complex rezidențial din Duisburg ce găzduiește 430 de persoane, printre care mulți est-europeni, publicația Bild îi indică pe români și pe bulgari a fi unii dintre „mafioții” care profită de pe urma generozității statului german, încasând ilegal alocații și alte ajutoare.
>>> Bild: Securiștii români aruncă în aer bancomatele din Germania în 2023. Legătura cu Ceaușescu?!!

„Kindergeld, noul drog al mafiei” – Textul integral:

Germania, un magazin cu autoservire în mijlocul Europei. Săptămâna aceasta, raidul asupra unui complex rezidențial din Duisburg, care a implicat 430 de sud-est europeni, a ținut prima pagină a ziarelor. Este vorba despre fraudă socială, o afacere în plină expansiune a bandelor mafiote, adesea din România și Bulgaria.

Alocația pentru copii este noul drog pentru acești criminali. Ei cară familii numeroase aici, astfel încât să poată beneficia de binecuvântările statului nostru social. Familiile sunt aduse la birourile noastre, apoi curg banii.
>>> „Aduc dube pline cu familii din România, apoi le trimit acasă și încasează banii în locul lor” – Fraude cu alocații pentru copii în Germania

Extinderea spre est a UE a creat o atracție enormă (față de Germania – n.r.). De exemplu, dacă în Bulgaria se plătesc 18 euro alocație pentru copii, atunci cei 250 de euro sunt tentanți aici. Dacă o familie are patru copii, înseamnă 1.000 de euro. Un muncitor din Bulgaria câștigă aproximativ 850 de euro.

Orice cetățean al UE se poate stabili la noi. Se numește libertate de mișcare. Libertatea de mișcare, ca și toleranța, este o virtute, dar poate și sufoca o țară”.
>>> Cele mai mari alocaţii pentru copii din istoria Germaniei: iată când se fac plățile

„Kindergeld noul drog al mafiei” adesea din România și Bulgaria

Contextul articolului din Bild

În dimineața zilei de marți, 15 august, în Duisburg, autoritățile au efectuat un raid de amploare. Potrivit unui comunicat al poliției, în jurul orei 6 dimineața, mai multe forțe de ordine au fost mobilizate în jurul a șase blocuri situate pe Erlinghagenplatz. În acest clădiri, locuiesc 430 de persoane care ar beneficia de ajutoare sociale din partea statului în mod fraudulos.

Scopul operațiunii a fost acela de a compara numărul real de rezidenți cu numărul celor înregistrați oficial și de a verificare legalitatea încasării de alocații pentru copii sau a altor forme de sprijin din partea statului.

Pe lângă Oficiul pentru Contabilitate și Impozite, Oficiul pentru Afaceri Sociale și Locuințe și Oficiul de Înregistrare a Străinilor, în acțiune este implicat și Biroul pentru Ajutoare Familiale al Agenției Federale pentru Ocuparea Forței de Muncă, potrivit unui purtător de cuvânt al administrației din Duisburg.