Sari la conținut

Germania: Revenire la normalitate pentru vaccinați. „Nu-i faceți invidioși pe ceilalți, bucurați-vă responsabil!”

07/05/2021 12:02 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:46

Pentru persoanele imunizate, adică cele care au fost complet vaccinate și cele care s-au vindecat de Covid-19, restricțiile vor fi relaxate. La o zi după Bundestag, ordonanța corespunzătoare a trecut și de Bundesrat vineri, 7 mai. Imunizarea se consideră completă la 15 zile după a doua doză.

Noile reguli intră în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial al Germaniei.

Conform regulamentului, restricțiile de contact și ieșire pentru cei care au fost complet vaccinați și cei care s-au vindecat de Covid-19 nu mai sunt aplicabile.

Germania vrea să vaccineze toţi adolescenţii de peste 12 ani până la sfârşitul verii

Cele două categorii de persoane se pot întâlni cu oricâte persoane doresc și pot merge la cumpărături sau la frizer, de exemplu, fără a mai face teste. De asemenea, aceste persoane sunt exceptate de la carantină la intrarea în Germania.

Trebuie reținut însă că cei care vin în Germania din zone cu mutații ale coronavirusului vor intra în carantină chiar dacă sunt vaccinați.

În plus, purtarea măștii și regulile de distanțare socială rămân în continuare valabile pentru vaccinați sau vindecați.

Autoritățile germane s-au răzgândit: Vaccinarea cu AstraZeneca, permisă tuturor persoanelor cu vârsta peste 18 ani

Restricțiile sunt ridicate deoarece, potrivit Institutului Robert Koch, pentru persoanele vaccinate și convalescente riscul de transmitere a virusului este foarte redus. Imunizarea este considerată completă la 15 zile după administrarea celei de-a doua doze sau în cazul vindecării după ce infecția a fost contractată cu nu mai mult de șase luni în urmă.

Premierul landului Renania de Nord-Westfalia, Armin Laschet (CDU), i-a îndemnat pe cei vaccinați să „se bucure în mod responsabil” de noile lor libertăți, pentru a evita frustrarea și invidia celor care încă nu pot fi vaccinați, scrie Die Welt.